Update articol:
Comunicat

Compania Karel, parte din Dogan Holding, își consolidează prezența în România prin parteneriate strategice cu Havelsan si Turkish Aerospace Industries

Karel, companie turcească din domeniul tehnologiilor de comunicații și apărare, a anunțat semnarea unui memorandum de înțelegere (MoU) cu Havelsan, furnizor global de soluții software și de sisteme în sectoarele de apărare și IT,  si al unui acord strategic cu Turkish Aerospace Industries (TAI), în cadrul expoziției internaționale IDEF 2025. 

Prin acordurile semnate cu Havelsan și Turkish Aerospace Industries (TAI), Karel își propune să contribuie la dezvoltarea de soluții de înaltă tehnologie adaptate nevoilor și priorităților din Europa de Est, inclusiv pentru România, o piață unde compania este deja activă și în plină expansiune.

Acordul cu Havelsan vizează dezvoltarea de soluții integrate de înaltă tehnologie pentru piața europeană de apărare, în special cea românească, prin colaborare în proiecte comune și activități de business development în domeniile apărării și tehnologiei informației.

Havelsan va moderniza în România “Sistemul Integrat de Supraveghere a Frontierei Maritime – SCOMAR”, prin dezvoltarea capacităților tehnice și operaționale pentru efectuarea de operațiuni de supraveghere la Marea Neagră.

Anul trecut compania noastră a livrat soluții de înaltă tehnologie în România în domeniul e-maritim. Continuăm să colaborăm cu companii din România și identificăm oportunități de afaceri ce se vor concretiza, în curând, în noi proiecte. În acest sens, Memorandumul de Înțelegere semnat cu Karel Europe va deschide noi oportunități de afaceri, atât militare, cât și civile, în România”, a subliniat Şevket Ünal, Vicepreședinte pentru Dezvoltarea Afacerilor Internaționale și Marketing la Havelsan.

Memorandumul a fost semnat între Havelsan și Karel Europe, subsidiara Karel din România, și reflectă angajamentul celor două companii de a răspunde cerințelor în creștere ale industriei de apărare din regiune prin soluții tehnologice de ultimă generație.

Memorandumul de Înțelegere semnat cu Havelsan reprezintă un pas semnificativ în extinderea prezenței industriei noastre de apărare în Europa prin proiecte inovatoare de înaltă tehnologie. Combinând soluțiile de top ale Karel în comunicații militare și sisteme electronice cu soluțiile software inovative dezvoltate de Havelsan, vom livra soluții integrate și cu valoare adăugată ridicată pentru industria de apărare din România. Sperăm ca astfel de colaborări, care creează sinergii în industria de apărare, să continue să se multiplice”, a adăugat Yavuz Bayız, Președintele Karel Defence Technologies.

Extinderea cooperării cu Turkish Aerospace Industries (TAI)

Karel a semnat, de asemenea, un parteneriat cu Turkish Aerospace Industries care vizează extinderea cooperării în dezvoltarea sistemului Backup Flight Indicator (BFI). Inițial conceput pentru platforme aeriene tip elicopter, sistemul va fi adaptat pentru aeronave cu aripi fixe. Activitățile tehnice, inclusiv dezvoltare hardware, software, integrare și testare, vor fi realizate în colaborare de echipele inginerești ale TAI și Karel.

Acordurile semnate cu Havelsan și TAI reprezintă etape importante în strategia noastră de a livra pe piețele internaționale tehnologii dezvoltate local și de a oferi soluții de sistem inovatoare. Ceea ce ne diferențiază este capacitatea noastră nu doar de a integra sisteme, ci de a dezvolta fiecare componentă intern, de la cercetare-dezvoltare, hardware și software, plăci electronice, până la design și producție, astfel încât acestea să fie gata de utilizare în teren. Această abordare complet integrată este cea mai mare forță a noastră”, a declarat Yavuz Bayız, Președintele Karel Defence Technologies.

Lansări inovatoare la IDEF 2025

În cadrul IDEF 2025, compania Karel a prezentat trei noi tehnologii avansate care reflectă atât inovația inginerească, cât și o înțelegere profundă a cerințelor tactice moderne. 

Prima dintre acestea este Rețeaua Mobilă Privată 5G, o soluție concepută pentru mediile operaționale complexe, care permite desfășurarea rapidă a unor rețele de comunicații portabile, sigure și independente. Cu capabilități de transmisie în timp real, aceasta oferă forțelor din teren un avantaj semnificativ în mobilitate și securitate.

A doua inovație este Gateway-ul de Comunicații pentru Vehicule, un sistem inteligent destinat vehiculelor militare terestre, care unifică diverse protocoale de comunicație într-o platformă unică. Această soluție asigură o transmisie securizată și continuă de date, voce și imagini video, oferind o interoperabilitate esențială în misiuni complexe și în condiții de câmp operativ dinamic.

Cea de-a treia lansare, Casca Operațională MOBAT, redefinește conștientizarea situațională în teatrele de operațiuni. Echipată cu tehnologie audio 3D, funcții de anulare a zgomotului ambiental și capacitatea de a detecta sunete critice de intensitate redusă, MOBAT oferă personalului militar un avantaj acustic crucial în zonele de risc. Aceste soluții reflectă nu doar capabilitățile tehnice ale companiei, ci și înțelegerea profundă a cerințelor tactice actuale și viitoare.

***

Despre Karel

Fondată în 1986, Karel este una dintre cele mai mari companii tehnologice din Turcia, cu aproximativ 4.000 de angajați și expertiză extinsă în comunicații, apărare, tehnologie auto și producție electronică. Cu un centru R&D de top și una dintre cele mai mari fabrici de electronice din țară, compania este listată la Bursa din Istanbul sub simbolul KAREL și este parte a grupului Doğan Holding din 2022. Karel Europe, subsidiară Karel, a intrat pe piata din Romania in 2024. Mai multe informații: www.karel.com.tr si pe kareleurope.ro .

 

BVB | Știri BVB

STK EMERGENT (STK) (06/08/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (06/08/2025)

Teleconferinta Rezultate Financiare Sem. I 2025