International

Compania Neuralink a lui Elon Musk, investigată în SUA pentru transportarea, posibil ilegală, a unor agenţi patogeni periculoşi

Departamentul de Transport al SUA a declarat joi că investighează compania de implanturi cerebrale Neuralink a lui Elon Musk cu privire la transportarea potențial ilegală a unor agenți patogeni periculoși, potrivit Reuters.

Un purtător de cuvânt al Departamentului Transporturilor a declarat pentru Reuters despre anchetă, după ce Comitetul Medicilor pentru Medicină Responsabilă (PCRM), un grup de susținere a bunăstării animalelor, i-a scris joi mai devreme secretarului de Transport Pete Buttigieg pentru a-l alerta cu privire la înregistrările pe care le-a obținut în această chestiune.

PCRM a spus că deţine e-mailuri şi alte documente care sugerează ambalarea nesigură şi deplasarea implanturilor îndepărtate din creierul maimuţelor.

Este posibil ca aceste implanturi să fi purtat boli infecţioase, încălcând legea federală, a spus PCRM.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului Transporturilor a spus că agenţia a luat ”foarte în serios” acuzaţiile PCRM. ”Desfăşurăm o investigaţie pentru a ne asigura că Neuralink respectă pe deplin reglementările federale şi menţine lucrătorii săi şi populaţia în siguranţă faţă de agenţii patogeni potenţial periculoşi”, a spus purtătorul de cuvânt.

Reprezentanţii Neuralink, inclusiv Musk, nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Investigaţia Departamentului Transporturilor se adaugă unei alte anchete cu care se confruntă Neuralink, care dezvoltă un implant cerebral despre care speră că va ajuta persoanele paralizate să meargă din nou şi să vindece alte afecţiuni neurologice.

În decembrie, Reuters a relatat că Neuralink a făcut obiectul unei investigaţii federale privind potenţialele încălcări ale bunăstării animalelor şi că o parte din personalul său a făcut plângeri interne cu privire la grăbirea experimentelor, provocând suferinţe inutile şi decese.

Potrivit PCMR, există cazuri în care agenți patogeni, cum ar fi stafilococul rezistent la antibiotice și virusul herpes B, ar fi putut fi transportați fără măsuri adecvate de izolare.

 

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

7 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

7 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

7 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

8 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More