Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzConducerea Consiliului Concurenței (CC) este audiată, astăzi, în Comisia Economică din Senat. Discuția este despre modul în care a fost închisă investigația Consiliului Concurenței privind manipularea ROBOR de acum câțiva ani, potrivit senatorului Daniel Zamfir.
Daniel Zamfir a spus: “Eu consider că dumneavoastră, domnule Chirițoiu (nn președintele Consiliului Concurenței), trebuie să ne dați răspunsuri, nu colegii dumneavoastră.”
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a răspuns: “Am venit cu echipa, pentru că sunt acțiunile unei instituții, nu ale unei singure persoane”.
Senatorii au votat ca ședința să fie publică, după ce Daniel Zamfir a supus la vot Comisiei dacă lucrările vor fi publice sau nu, având în vedere că vorbim de chestiuni confidențiale, după cum a susținut acesta.
Bogdan Chirițoiu a spus: “Din ce știu, dar eu nu eram la Consiliul Concurenței, investigația a fost declanșată la inițiativa echipei de caz din Consiliul Concurenței care a aflat informația din presă”.
Daniel Zamfir: “Deci ați aflat din presă că directorul direcției supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a spus public că a intrat în posesia unui e-mail, potrivit căruia băncile se înțeleg între ele pentru creșterea ROBOR și, atunci, Consiliul Concurenței s-a autosesizat”.
Bogdan Chirițoiu: “Concluzia raportului, finalizat în aprilie 2013, a fost că nu a existat un cartel în 2008 pentru creșterea ROBOR. Am prezentat cazul Comisiei Europene, fiind obligat de lege, și ni s-a spus că nu sunt dovezi privind manipularea ROBOR în 2008.“
Bogdan Chirițoiu: “În 2011, echipa de caz a propus nesancționarea în cazul investigației ROBOR, în 2012, am trimis raportul Comisiei Europene, care, la rândul ei, a spus că nu există fapte de manipulare.”
Bogdan Chirițoiu: “Înțelegerea între bănci este ilegală, potrivit legii, dacă produce un rezultat nociv pentru piață.”
Daniel Zamfir: “ROBOR e o înțelegere acceptată? E sau nu?”
Bogdan Chirițoiu: “Noi nu am găsit că ar fi existat un cartel. Pentru mine, nu e șocant că BNR intervine când piața o ia razna, e rolul reglementatorului.“
Senatorul Daniel Zamfir a prezentat e-mailul lui Florin Cîțu (fost trezorier ING, actualmente senator PNL) prin care propune celorlați trezorieri să se întâlnească, Cîțu spunând că el știe că e o înțelegere între bănci.
Bogdan Chirițoiu: “A spus o prostie, dacă ne-am lua după ce spun oamenii…“
Daniel Zamfir: “Din ce spuneți dumneavoastră, e clar că BNR stabilește cât e ROBOR-ul.“
Bogdan Chirițoiu: “Poate că nu e inteligent să legăm dobânzile la credite de un indicator artificial, având în vedere ca uneori nu există tranzacții între bănci“.
Bogdan Chirițoiu: “Suspectăm înțelegeri între bănci, cele din patronatul bancar, dacă găsim ceva, le sancționăm. Sectoarele financiare sunt prioritatea Consiliului Concurenței.“
Bogdan Chirițoiu:“În 2008, doar 2 la sută din creditele populației erau legate de ROBOR, deci impactul nu era foarte mare asupra pietei de credite“.
Daniel Zamfir:“Nicolae Cinteză, șeful Direcției de Supraveghere din BNR, nu s-a prezentat la audieri. El era programat la ora 15.00. Absența domnului Cinteză este un act nepermis, având în vedere că prezența funcționarilor la o comisie de anchetă este obligatorie!“
Nicolae Cinteză a lipsit și nu a anunțat că nu vine la audieri.
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…
Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…
Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…
This website uses cookies.
Read More