Conducerea SIF Oltenia a aprobat convocarea AGA, la cererea SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, dar numai după soluționarea unor litigii, a anunțat, astăzi, compania, printr-un raport transmis Bursei de Valori București. Cei doi acționari au cerut revocarea a patru administratori SIF Oltenia, inclusiv a președintelui Tudor Ciurezu.
SIF5 a anunțat: “S.I.F. Oltenia S.A. informează acționarii și investitorii că, în ședința din 10.07.2020, Consiliul de Administrație al S.I.F. Oltenia S.A. a luat act de adresa
comună a acționarilor S.I.F. Banat-Crișana S.A. și S.I.F. Muntenia S.A., înregistrată
la S.I.F. Oltenia S.A. sub nr. 4041/11.06.2020, prin care a fost înaintată cererea comună a celor doi acționari, ce dețin împreună acțiuni reprezentând 5% din capitalul social al Societății de Investiții Financiare Oltenia S.A., de convocare a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Societății de Investiții Financiare Oltenia S.A.
În baza referatului întocmit de Direcția Juridică, respectiv informării
Administratorului de Risc și a conjuncturii determinată de starea de alertă existentă în România, instituită de Guvernul României prin HG. nr. 394/2020, Consiliul de
Administrație al S.I.F. Oltenia S.A. a aprobat convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor S.I.F. Oltenia S.A. solicitată de acționarii S.I.F. BanatCrișana S.A. și S.I.F. Muntenia S.A., după clarificarea litigiilor ce fac obiectul dosarelor nr. 6001/63/2019, 3608/63/2019, 2634/63/2020, astfel încât ordinea de zi propusă să fie corelată cu deciziile instanțelor de judecată ce se vor pronunța în aceste dosare, în scopul evitării convocării unei AGOA care poate rămâne fără obiect, riscurilor juridice precum și bulversării acționarilor.
De asemenea, în ședința din 10.07.2020 Consiliul de Administrație al S.I.F. Oltenia S.A. a împuternicit conducerea superioară a S.I.F. Oltenia S.A. (Director General și Director General Adjunct) să aprobe data și condițiile de desfașurare a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor S.I.F. Oltenia S.A., solicitată de acționarii S.I.F. Banat-Crișana S.A. și S.I.F. Muntenia S.A., în funcție de evoluția litigiilor ce fac obiectul dosarelor nr. 6001/63/2019, 3608/63/2019, 2634/63/2020.”
Primul dosar mentionat (6001/63/2019) este in faza de apel, având ca termen 14 iulie. Pe fond, SIF Banat Crișana (SIF1) și SIF Muntenia (SIF4) au obținut, la Trribunalul Dolj, convocarea AGA a SIF Oltenia (SIF5), după ce conducerea companiei le-a refuzat această solicitare, invocând motive de legalitate a propunerilor. Si atunci, SIF1 și SIF4, care au 5% din SIF Oltenia, au propus revocarea unor administratori SIF5, inclusiv a președintelui Tudor Ciurezu.
În al doilea dosar menționat (3608/63/2019), Tribunalul Dolj a respins, pe 10 iunie, anularea deciziilor AGA SIF Oltenia din 9 mai 2019, care vizau și reducerea numărului de administratori, pe motiv că reclamanții – Voltinvest și Liviu Ungureanu – nu au calitate procesuală. Compania a anunțat că deciziile rămân suspendate până la soluționarea definitivă a cauzei.
Al treilea dosar (2634/63/2020) se referă la înregistrarea la Registrul Comerțului a deciziilor AGA de bilanț SIF Oltenia, unde o parte dintre acționari, inclusiv SIF Banat Crișana, nu au fost primiți la ședință, fiind invocate măsuri anti-pandemie, vicepreședintele SIF Oltenia Cristian Bușu prezidând o AGA paralelă în fața sediului. Procesul are termen de judecată astăzi.