Categories: Fără categorie

Consiliul Concurenței a autorizat închirierea de către Socar Petroleum S.A  a 6 stații de distribuție carburanți de la Aral M.T.B. S.R.L.

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Socar Petroleum S.A. intenționează să preia dreptul de folosință asupra a șase stații de distribuție carburanți, operate, în prezent, de către Aral M.T.B. S.R.L, potrivit unui comunicat de presă.

Cele șase stații de distribuție de carburanți, situate în județele Arad, Timiș și Sibiu, urmează a fi operate de Socar în baza unui contract de închiriere.

Socar Petroleum S.A., companie aparținând grupului Socar, activează preponderent pe piața carburanților, atât pe segmentul vânzărilor cu amănuntul, cât și pe segmentul vânzărilor cu ridicata și deține o rețea de benzinării la nivel național.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Decizia va fi publicată pe pagina web a autorități naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

6 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

6 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

7 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

7 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More