Tehnologie

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața comercializării echipamentelor IT&C din România

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a 14 companii active pe piața comercializării echipamentelor de tehnologia informației și comunicații din România, potrivit unui comunicat al institutiei.

Financial Intelligence a scris in premiera despre controlul inopinat la mai multe firme, distribuitori de echipamente IT și un furnizor de tehnologie.

Potrivit CC, inspecțiile s-au derulat în cadrul investigației privind posibile trucări ale unor licitații publice având ca obiect comercializarea echipamentelor de tehnologia informației şi comunicaţii furnizate de către Cisco Systems Romania SRL.

„Acestea au fost printre cele mai ample inspecții pe care le-am derulat, atât din punctul de vedere al duratei, vorbim de 3 zile la sediile companiilor, cât și al resursei umane implicate, fiind necesar efortul unor echipe extinse de specialiști”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurență are indicii că licitațiile publice care vizează comercializarea echipamentelor furnizate de către CISCO ar fi împărțite între ofertanți având sprijinul furnizorului, direct sau prin intermediul distribuitorilor autorizați, astfel încât să câștige firmele favorizate. Posibila practică anticoncurenţială ar fi început cel puțin din anul 2019.

Companiile la care s-au desfășurat inspecții inopinate sunt: Cisco Systems Romania SRL, Arctic Stream SA, Datanet Systems SRL, Dataware Consulting SRL, Dendrio Solutions SRL, ETA2U SRL, Evotech-IT SRL, Logic Computer SRL, Metaminds SA, Trencadis Corp SRL, Alef Distribution RO SA, Ingram Micro Distribution SRL, Logicom Information Technology Distribution SRL și Prime Telecom SRL.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

CC arata că o parte dintre indiciile care au stat la baza declanșării investigației au fost aduse în atenția autorității de concurență de către autorități contractante, dar și prin intermediul platformei avertizorilor de concurență. De asemenea, indicii au rezultat și din analiza derulată de Consiliul Concurenței asupra procedurilor de achiziție publică organizate pe piața vizată de investigație.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

10 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

10 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

10 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

10 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More