Protectia Consumatorului

Consiliul Concurenței a sancționat 7 companii de pe piața comercializării produselor alimentare cu 18,8 milioane euro

Companiile sancționate sunt: Auchan Romania SA, Carrefour România SA, Romania Hypermarche (Cora) SA, Quadrant-Amroq Beverages SRL, Star Foods EM SRL, Strauss România SRL, Nelson Prod SRL.

Consiliul Concurenței a sancționat şapte companii active pe piața comercializării produselor alimentare din România (3 retaileri și 4 furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 87.713.336 lei (aprox. 18,8 milioane euro).

Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației privind fixarea prețurilor între retailerii Auchan, Cora și Carrefour și furnizorii acestora, în perioada 2010-2016. În urma investigației a fost sancționată atât încălcarea regulilor naționale, cât și a regulilor europene de concurență, pentru fixarea prețurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri.

Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.

Companiile sancționate sunt:

  1. Auchan Romania SA                         36.563.004 lei (7,84 milioane euro)
  2. Carrefour România SA                     26.995.645 lei (5,79 milioane euro)
  3. Romania Hypermarche (Cora) SA    12.410.834 lei (2,66 milioane euro)
  4. Quadrant-Amroq Beverages SRL       5.984.053 lei (1,28 milioane euro)
  5. Star Foods EM SRL                              3.930.920 lei (843.599 euro)
  6. Strauss România SRL                          1.785.767 lei (383.236 euro)
  7. Nelson Prod SRL                                      43.113 lei (9.252 euro)

Carrefour România SA a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere a amenzii.

Amenzile aplicate de Consiliul Concurenței se virează integral către bugetul de stat.

Companiile sancționate pot ataca decizia autorității de concurență la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la publicarea deciziei.

Aceasta este a doua investigație derulată de autoritatea de concurență, finalizată cu sancțiuni, pe piața comercializării de produse alimentare. Reamintim că, în anul 2015, autoritatea de concurență a sancționat retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image și furnizorii acestora cu amenzi în valoare totală de aproximativ 35 milioane de euro pentru fixarea prețurilor, în perioada 2005-2009. Amenzile au fost încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Unele companii sancţionate au contestat sancţiunile Autorităţii de Concurenţă, procesele aflându-se pe rolul instanţelor.

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală.

Articole recente

ANAF și „punctul orb” al cripto: De ce România are nevoie de reguli clare, evaluare corectă a riscurilor și reformă fiscală (Sorin Niță)

Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…

27 de minute ago

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

2 ore ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

3 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

3 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More