Energie

Consiliul Concurenţei: Preţul carburanţilor în România urmează cotaţiile internaţionale; nu avem indicii că s-a încălcat legea

Consiliul Concurenţei monitorizează în permanenţă piaţa carburanţilor, iar preţurile din România urmează cotaţiile internaţionale ale carburanţilor şi nu există indicii că operatorii de pe această piaţă ar fi încălcat Legea concurenţei, au arătat, miercuri, reprezentanţii Consiliului Concurenţei, în cadrul Comisiei economice din Senat, potrivit Agerpres.

“În România preţurile merg în paralel cu cotaţiile internaţionale şi cu preţul ţiţeiului. În acest moment nu avem niciun fel de indiciu că ar exista înţelegeri între actorii de pe piaţa combustibililor. Mai mult, acelaşi fenomen de creştere a preţurilor se întâlneşte şi în alte state europene, precum şi în SUA, în forme acute”, a spus Dan Pascu, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit datelor instituţiei, în România creşterea este mai mică decât cotaţiile internaţionale.

Astfel, preţul benzinei în România a crescut cu 40% de la începutul anului, iar cel al motorinei, cu 51%. Aceasta în timp ce cotaţiile internaţionale Platts ale benzinei au crescut cu 87%, iar la motorină, cu 120%.

“Faptul că actorii din piaţă au aceleaşi preţuri în anumite momente nu înseamnă că s-au înţeles între ei şi au încălcat legea. Monitorizăm permanent această piaţă, la fel cum fac şi celelalte autorităţi de concurenţă din Europa şi nicio autoritate de concurenţei în ultimii doi ani nu a găsit o înţelegere de tip cartel”, a completat reprezentantul CC.

Oficialii instituţiei au fost întrebaţi şi de momentul din martie, când o benzinărie din judeţul Bihor a majorat foarte mult preţurile.

“Acela a fost un moment de isterie, care, din analizele noastre, a fost un caz foarte izolat declanşat de acţiunea unei benzinării private. Situaţia a durat maximum 12 ore, iar a doua zi lucrurile au revenit la normal ca urmare a acţiunii pieţei”, a spus Dumitru Brezoi, inspector în cadrul Consiliului, specializat în sectorul petrolier.

El a arătat că piaţa carburanţilor este una dintre cele mai monitorizate de către reprezentanţii autorităţii.

“Dintotdeauna, de când ştiu eu, acest domeniu este unul dintre cele mai importante şi cele mai monitorizate. Faptul că nu avem o investigaţie nu înseamnă că am ignorat această piaţă, ba dimpotrivă, ea este monitorizată în fiecare zi. Avem din 2019 un instrument foarte important, la care companiile au acceptat să participe, respectiv Monitorul preţurilor, care ne permite să vedem toate modificările de preţ la oră şi minut pentru 90% din piaţa de retail”, a susţinut Brezoi.

Acesta a explicat că, din moment ce nu au existat indicii de încălcare a legislaţiei, Consiliul nu a putut cere în instanţă efectuarea unor inspecţii inopinate la companiile petroliere.

“Noi nu avem posibilitatea să intervenim în piaţă, pentru că este o piaţă liberă. Noi sancţionăm situaţiile unde vedem încălcări ale Legii concurenţei”, a mai spus Dan Pascu.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

6 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

6 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

7 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

7 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

8 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More