Protectia Consumatorului

Consiliul Concurenței: Trebuie implementate noi reguli pentru transmiterea informațiilor pe piața de leasing operațional

Consiliul Concurenței a impus noi reguli privind promovarea informațiilor pe piața de leasing operațional, astfel încât companiile să nu își poată coordona comportamentul, evitând încălcarea normelor din domeniul concurenței, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, Asociaţia Societăţilor de Leasing Operațional (ASLO) și 14 companii s-au angajat să adopte un set de măsuri de conformare cu legislația din domeniul concurenței, care să asigure, în același timp, confidențialitatea colectării, prelucrării și distribuirii de informații privind activitatea de leasing operațional.

Aceste angajamente au fost asumate de cele 14 companii și ASLO pentru a elimina îngrijorările de natură concurențială din cadrul investigației derulate de Consiliul Concurenței privind o posibilă coordonarea a politicilor comerciale, prin fixarea preţului şi/sau împărţirea pieței, realizată printr-un schimb de informații referitoare la volumele realizate pe piață de fiecare societate de leasing operațional.

Astfel, din statutul asociației vor fi eliminate prevederile care impun obligativitatea furnizării datelor, informațiile urmând a fi puse la dispoziție de către companii în mod voluntar. Mai mult, doar dacă există minim cinci participanți, informațiile vor fi prelucrate și distribuite în formă agregată, care să nu permită identificarea companiei.

În același timp, atât companiile, cât și asociația s-au angajat să nu facă publice informații privind strategiile și politicile comerciale, reducându-se astfel riscurile unei posibile coordonări comportamentale între societățile de leasing operațional.

ASLO s-a angajat să publice pe pagina web rezultatele agregate obținute în urma colectării și prelucrării datelor de la companii, în acest fel, putând avea acces la informații și companiile care nu sunt membre ale asociației.

În general, schimbul de informaţii pe anumite pieţe poate fi util analizelor comparative, dar atunci când conține elemente cu grad mare de detaliu și individualizare, poate facilita coordonarea comportamentului companiilor, încălcând normele din domeniul concurenței.

Prin implementarea angajamentelor, informațiile de piață vor fi disponibile atât clienților și altor societăți active pe piață, cât și potențialilor concurenți, într-o formă care să reflecte condițiile de piață, reducându-se riscul creșterii nejustificate a transparenței.

Companiile care și-au asumat angajamente sunt Ald Automotive S.R.L., Arval Service Lease Romania S.R.L., Autotechnica Fleet Services S.R.L., BCR Fleet Management S.R.L., BT Operational Leasing S.A., Business Lease Romania S.R.L., Leaseplan Romania S.R.L., New Kopel România S.R.L., Porsche Mobility S.R.L., Premium Leasing S.R.L., RCI Finantare Romania S.R.L., Unicredit Leasing Fleet Management S.R.L., Alexandros Long Term Rental S.A., Finmedia S.R.L., precum și ASLO.

Consiliul Concurenței va monitoriza îndeplinirea angajamentelor, pe baza informațiilor transmise de către companii. În cazul în care nu își îndeplinesc angajamentele, autoritatea de concurență îi poate sancționa operatorii de pe piață cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

12 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

12 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

12 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

13 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

13 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More