Protectia Consumatorului

Constantinescu (ANPC): Operatorul de combustibil amendat din zona Beiuş se distra că amenda plătită e prea mică

Comerciantul de combustibil din zona Beiuş amendat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) se distra ulterior în mediul online că valoarea amenzii este mult mai mică faţă de câştigurile realizate în acea perioadă, a declarat, marţi, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, la o dezbatere despre drepturile consumatorilor.

“Cei din instituţiile guvernamentale trebuie ca în acest permanent dialog (cu consumatorii, n.r.) să poată transmite la rândul lor informaţii bazate pe surse responsabile din piaţă. Gândiţi-vă că toată situaţia creată în legătură cu comerţul de combustibil a pornit de la un mesaj în online cu referire la un operator economic – astăzi sancţionat – din zona Beiuş. Dacă aţi vrea să intrăm în meandrele cunoaşterii acestei sancţiuni şi acestei abateri, pot să vă spun că respectivul operator economic, la nici o oră după încheierea documentului de control, se distra în mediul online că amenda plătită reprezintă mult prea puţin faţă de cât ar fi câştigat el în perioada respectivă”, a afirmat Horia Constantinescu, potrivit Agerpres.

Preşedintele ANPC a apreciat că amenzile sunt prea mici pentru astfel de situaţii.

“De ce spun acest lucru: pentru că alături de comunicare mai trebuie să comunicăm ceva de la nivelul instituţiilor: amenzile sunt prea mici pentru astfel de situaţii, jumătate din minim ne situează pe noi nu în Cenuşăreasa, ci în Fetiţa cu Chibrituri a autorităţilor de control. Noi scriem 100.000 (de lei, n.r.) pe pagină, din care respectivul operator economic poate plăti o sumă derizorie. Am stat de vorbă între noi, autorităţile cu atribuţii de control, este momentul să ne trezim la realitate şi să trezim piaţa la realitate. Nu îmi doresc să aplic sancţiuni mari, îmi doresc ca forma preventivă a comunicării acestora să fie cea care lămureşte piaţa de ce să-ţi iei o amendă raportată la cifra de afaceri când mai bine eşti corect şi nu trebuie să te gândeşti la astfel de sancţiuni. Deci comunicarea trebuie să fie inclusiv aceasta: stai potolit, respectă legea, respectă consumatorii, pentru că altfel amenda va fi una dură, nu va fi la nivel de beletristică, ca până acum”, a adăugat Horia Constantinescu.

Mai multe instituţii, printre care Consiliul Concurenţei, ANAF, ANPC şi Ministerul Muncii, au anunţat controale la benzinării după ce, la jumătatea săptămânii trecute, benzinăriile au fost asaltate de şoferi, speriaţi că preţul carburanţilor va depăşi 10 lei pe litru, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public. Pe reţelele de socializare au apărut poze cu şoferi care cumpărau carburanţi în pungi, damigene, containere şi butoaie.

La momentul respectiv, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a îndemnat românii la calm, spunând că există suficiente stocuri şi preţurile nu au niciun motiv să crească.

Totodată, Consiliul Concurenţei a precizat că monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Potrivit Consiliului Concurenţei, anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu.

În aceste condiţii, benzinăriile au fost amendate, până acum, de Garda de Mediu, ANPC şi Inspecţia Muncii.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

51 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

56 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

o oră ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

o oră ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

2 ore ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More