Update articol:

Consumul de electricitate al ţării, la cel mai mare nivel din această iarnă; importurile au depăşit 1.800 de MW

Consumul de electricitate al ţării, la cel mai mare nivel din această iarnă; importurile au depăşit 1.800 de MW
 - poza 1 Sursa Transelectrica

Consumul naţional de energie electrică a ajuns joi dimineaţa la cele mai mari niveluri din această iarnă, depăşind 9.300 de MW, în timp ce importurile se apropie de capacitatea maximă a reţelei, potrivit datelor Transelectrica, analizate de Agerpres.    

Consumul cel mai mare a fost atins la ora 9:50, ajungând la 9.335 MW, iar importurile de electricitate se ridicau la 1.816 MW. 

Consumul de electricitate într-o zi normală de iarnă este între 8.000 şi 9.000 de MW. Recordul maxim este de 9.975 de MW, atins în ianuarie 2017.

În ceea ce priveşte nivelul importurilor, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara într-un interviu acordat Agerpres la mijlocul lunii decembrie, ca România are o capacitate maximă de import de electricitate de 2.100 – 2.200 de MW.

“Astfel că interconectarea cu statele vecine este vitală, atât la gaze, cât şi la energie electrică. Ca exemplu, la energie electrică, nu putem importa mai mult de 2.100 – 2.200 de MW, iar asta în momente de vârf ar putea să nu fie suficient”, preciza ministrul. 

Joi dimineaţa, România produce energie în principal din gaze (26%), cărbune (25%) şi hidro (23%), urmând sursele nucleare (18%), fotovoltaice (2,8%), eoliene (1,4%) şi biomasă (0,7%).

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare