Update articol:

Contractarea unui împrumut de 500 de milioane de lei, pentru achitarea datoriei Termoenergetica, aprobată de CGMB

Sursa foto: cmteb.ro/despre-termoficare-bucuresti.php

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat vineri proiectul privind contractarea unei finanţări rambursabile interne/externe, în valoare totală de până la 500.000.000 de lei, potrivit Agerpres.

Banii urmează să fie alocaţi companiei Termoenergetica, în vederea achitării datoriei către Elcen. Primarul general al Capitalei va fi împuternicit sa negocieze şi să semneze termenii şi condiţiile finanţării. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară.

“Urgenţa acestui proiect de hotărâre vine din faptul că a fost publicată ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului naţional. În această ordonanţă de urgenţă se ridică plafonul de împrumut al Municipiului Bucureşti cu 500 de milioane de lei, numai că toate procedurile trebuie desfăşurate până la sfârşitul anului 2022. Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce noi am convocat această şedinţă”, a spus primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Edilul anunţa miercuri că a început discuţii cu reprezentanţii băncilor în vederea contractării unui credit de 500 de milioane de lei. El a menţionat, într-o postare pe Facebook, că termenul este extrem de strâns, dar este optimist că se vor găsi soluţii în piaţă pentru acest împrumut.

“Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii băncilor cu care am discutat posibilitatea de a contracta un credit de 500 de milioane de lei pentru a putea achita datoria către Termoenergetica, reprezentată de diferenţele între preţul real şi tariful stabilit de ANRE. Guvernul a creat, săptămâna trecută, cadrul legal pentru ca Primăria Capitalei să se poată împrumuta până la finalul anului în limita sumei menţionate. Deşi termenul este extrem de strâns, iar suma este destul de mare, sunt optimist că vom găsi soluţii în piaţă pentru a împrumuta aceşti bani atât de necesari pentru a trece cu bine de această iarnă”, scria edilul general.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/08/2025)

Notificare Swiss Capital - indice alocare pentru oferta publica de cumparare actiuni INFINITY CAPITAL INVESTMENTS SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (20/08/2025)

Disponibilitate Raport S1 2025, Detalii Teleconferinta, prelungire per. inchisa

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/08/2025)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (20/08/2025)

Videoconferinta de prezentare a rezultatelor financiare semestrul. I - 2025