Verificările aleatorii se vor concentra asupra autobuzelor, microbuzelor şi a maşinilor cu mai mulţi pasageri, a spus el.
“Vehiculele cu geamuri fumurii vor fi de asemenea vizate”, a mai spus Szwed.
Polonia introduce temporar controale la graniţa cu Germania începând de luni, ca răspuns la instituirea de către Berlin a controalelor de frontieră cu scopul de a opri migraţia ilegală. Autorităţile poloneze vor efectua, de asemenea, controale la frontiera cu vecinul său din est, Lituania.
Germania efectuează controale aleatorii la frontiera cu Polonia din octombrie 2023, iar ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a anunţat la scurt timp după preluarea mandatului, în luna mai, că acestea vor fi intensificate.
De asemenea, el a pus în aplicare o măsură controversată prin care solicitanţii de azil să poată fie respinşi la frontieră.
Szwed a declarat că nu vor exista bariere fizice la cele 52 de puncte de trecere a frontierei din Germania sau la cele 13 din Lituania, dar vor fi amplasate panouri care informează în legătură cu reducerea vitezei, iar benzile de circulaţie vor fi îngustate, a mai spus el.
“În cazul unui control al vehiculului, documentele şoferului şi ale pasagerilor vor fi verificate, la fel şi portbagajul”, a spus Szwed. Cei care trec graniţa vor trebui să aibă un act de identitate asupra lor, a spus el.
Vor fi luate măsuri pentru a se asigura că persoanele care locuiesc în zonă, inclusiv cele care fac naveta peste graniţă pentru a merge la muncă, nu vor fi afectate de aceste măsuri, a spus Szwed.