Update articol:

Corina Martin (FPIOR): avem nevoie de un calendar clar al modificărilor fiscale

Corina Martin Corina Martin/ Sursa foto: Facebook

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) susţine protestul care va avea loc luni, 8 iulie, în Capitală, acţiune organizată de asociaţiile profesionale ale contabililor şi auditorilor, sprijinită de mai multe patronate, se arată într-un comunicat.

“Avem nevoie de predictibilitate legislativă, prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum şase luni înainte de implementare”, a declarat Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) şi preşedinta de onoare a Asociaţiei Patronale Resto Constanţa.

FPIOR cere stoparea abuzurilor legislative şi a măsurilor fiscale opresive ce afectează profund fiecare antreprenor, economist, contabil şi contribuabil din România. “În ultimele luni, am fost martorii unei avalanşe de modificări legislative, care apar în medie la fiecare două zile lucrătoare! Considerăm imposibil să li se ceara celor care îşi plătesc taxele şi impozitele să-şi adapteze permanent afacerile sau bugetele personale la un astfel de ritm haotic”, susţine Corina Martin.

Protestul, intitulat “Fără haos în legislaţia fiscală”, va începe la 8:30 în Piaţa Victoriei, la 9:30 se va pleca în marş spre sediul Ministerului de Finanţe din Piaţa Constituţiei, unde va avea loc o adunare publică de protest între orele 10:45 şi 13:30. Contabilii solicită predictibilitate legislativă prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum şase luni înainte de implementare.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025