Update articol:

Cornel Feruţă – numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe

Cornel Feruta (Foto Linkedin Cornel Feruta (Foto Linkedin)

Cornel Feruţă a fost numit în funcţia de secretar de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe printr-o decizie a premierului Ludovic Orban publicată vineri în Monitorul Oficial.

Cornel Feruţă este diplomat de carieră de peste 20 de ani.

Printr-o altă decizie, şeful Executivului a numit-o pe Daniela Anda Grigore Gîtman în funcţia de secretar de stat pentru relaţii interinstituţionale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

La rândul său, Daniela Gîtman este diplomat de carieră.

Diplomatul român Cornel Feruţă a condus, interimar,  Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) până când statele membre l-au desemnat pe argentinianul Rafael Mariano Grossi director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Cornel Feruţă a fost coordonator şef al biroului directorului general în cadrul AIEA, ocupându-se cu coordonarea activităţilor interne şi externe ale AIEA.

El a reprezentat anterior România în Consiliul Guvernatorilor AIEA şi a deţinut funcţii de conducere în Ministerul de Externe de la Bucureşti.

 

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie