Categories: Fără categorie

Coronavirus: Apel al mai multor lideri din zona euro la emiterea de “coronabonduri”

Liderii unui număr de nouă ţări europene, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Giuseppe Conte, au lansat un apel la emiterea de aşa-numite ‘coronabonduri’ pentru a crea fonduri importante în condiţiile crizei sanitare implicate de epidemia COVID-19, transmite miercuri AFP, potrivit Agerpres.

”Trebuie să lucrăm la un instrument de debitare comun emis de o instituţie europeană pentru a ridica fonduri pe piaţă, în favoarea tuturor statelor membre, pentru a face faţă pagubelor cauzate de coronavirus”, au subliniat liderii într-o scrisoare adresată miercuri preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

Scrisoarea respectivă este semnată de şefii de stat sau de guvern din Franţa, Italia, Spania, Grecia, Irlanda, Belgia, Luxemburg, Slovenia şi Portugalia.

Propunerea de mutualizare a datoriilor ţărilor europene este solicitată frecvent mai ales de ţările puternic îndatorate din sudul Europei, precum Italia, dar ea a fost respinsă de ţările din nord, precum Germania şi Olanda.

Din cauza măsurilor de precauţie referitoare la Covid-19, această reuniune a avut loc prin intermediul unei teleconferinţe.

Într-o videoconferinţă desfăşurată luni, miniştrii de finanţe din UE au discutat despre flexibilitatea Pactului de stabilitate şi de creştere, ţinând seama de comunicarea prezentată de Comisia Europeană la 20 martie cu privire la aspectele economice ale crizei cauzate de COVID-19. Ei au emis o declaraţie comună în care îşi exprimă acordul faţă de aprecierea Comisiei Europene (CE) conform căreia sunt îndeplinite condiţiile pentru utilizarea clauzei derogatorii generale prevăzute în cadrul bugetar al UE.

Comisia Europeană a prezentat o evaluare a situaţiei şi măsurile sale recente, inclusiv Iniţiativa pentru investiţii în răspunsul la coronavirus şi cadrul său temporar pentru măsurile de ajutor de stat. Banca Centrală Europeană a prezentat programul său de achiziţii de urgenţă în contextul pandemiei, anunţat la 18 martie.

Miniştrii au avut un schimb de opinii privind impactul COVID-19 asupra semestrului european 2020 şi privind calea de urmat în lunile următoare.

Având în vedere gradul ridicat de incertitudine care înconjoară eventualele cuantificări ale efectelor economice ale pandemiei, precum şi evoluţia rapidă a măsurilor bugetare luate pentru a reacţiona la situaţie, statele membre întâmpină dificultăţi în a oferi previziuni bugetare şi economice credibile. Miniştrii de finanţe europeni şi CE au convenit să adopte o abordare flexibilă şi pragmatică în ceea ce priveşte derularea următoarelor etape ale exerciţiului semestrului european de anul acesta.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

10 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

10 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More