Categories: Fără categorie

Coronavirus: Cehia doreşte repatrierea medicilor din străinătate, în contextul creşterii masive a numărului de cazuri

Ministrul Sănătăţii din Republica Cehă a susţinut vineri un apel prin care medicii cehi care lucrează în străinătate sunt îndemnaţi să se întoarcă în ţara lor natală şi să îşi ajute colegii de breaslă din spitalele naţionale, în contextul în care acest stat raportează cifre record în privinţa cazurilor zilnice de infectare cu noul coronavirus, informează DPA, potrivit Agerpres.

Ministrul Roman Prymula a apreciat acest apel lansat de Asociaţia Medicală din Cehia (CLK), declarând că el şi colegii lui sunt “recunoscători pentru orice mână de ajutor”.

Preşedintele acestei asociaţii, Milan Kubek, a trimis mesaje medicilor cehi care lucrează în străinătate pentru a le cere să îi ajute pe foştii lor colegi rămaşi în ţară şi care lucrează în spitalele naţionale.

Anesteziştii şi medicii specializaţi în terapie intensivă sunt cei de care Cehia are cea mai mare nevoie în această perioadă, alături de angajaţi medicali calificaţi.

Sute de medici şi absolvenţi de medicină părăsesc Cehia în fiecare an, căutând locuri de muncă în străinătate care le oferă salarii şi condiţii mai bune.

Autorităţile cehe au raportat un număr record de cazuri de infectare cu noul coronavirus pentru a doua zi la rând. Joi, autorităţile cehe au raportat 9.721 de cazuri depistate în ultimele 24 de ore, un record absolut de la debutul pandemiei, dar şi o creştere a numărului de teste efectuate.

În total, Cehia a raportat peste 149.000 de cazuri de COVID-19 şi 1.230 de decese asociate acestei maladii.

La nivelul întregii Europe, Republica Cehă raportează cel mai mare nivel de noi infectări la 100.000 de persoane, cu 660,8 cazuri la 100.000 de persoane semnalate în ultimele 14 zile, iar pe locul al doilea se află Belgia, cu 515,4 cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More