Update articol:

Coronavirus: Grecia, deja în izolare, impune şi o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte

Atena Grecia

Grecia, deja în izolare pentru combaterea pandemiei de COVID-19, a decretat miercuri o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte începând de vineri, după o creştere importantă a numărului infectărilor zilnice care a adus “o presiune” asupra sistemului de sănătate, relatează AFP şi Xinhua, potrivit Agerpres.

În condiţiile în care circulaţia a rămas aglomerată la Atena în pofida izolării impuse de sâmbătă, secretarul de stat pentru protecţie civilă, Nikos Hardalias, a anunţat o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte în întreaga ţară începând de vineri, “între orele locale 21.00 (19.00 GMT) şi 05.00 (03.00 GMT)”.

Numai “deplasările în scop de serviciu şi sanitar” vor fi autorizate, a precizat el.

Organizaţia naţională pentru sănătate publică din Grecia a raportat miercuri 2.752 de noi infectări în ultimele 24 de ore, ceea ce a ridicat numărul total de cazuri confirmate la 63.321 din luna februarie.

De marţi, 43 de pacienţi au murit în Grecia, iar 297 sunt în prezent intubaţi.

În total, 909 oameni au murit în Grecia de la începutul epidemiei de COVID-19.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie