Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
“Nu există niciun motiv să ne îndoim” de faptul că vaccinurile actuale nu protejează bolnavii contaminaţi cu Omicron împotriva formelor severe de COVID-19, a afirmat marţi directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Michael Ryan, într-un interviu acordat AFP, potrivit Agerpres.
“Avem vaccinuri foarte eficiente care s-au dovedit a fi puternice împotriva tuturor variantelor până acum, în ceea ce priveşte severitatea bolii şi spitalizarea, şi nu există niciun motiv să credem că nu ar fi cazul” cu Omicron, a explicat Michael Ryan, într-un rar interviu.
“Comportamentul general pe care îl vedem până acum nu arată nicio creştere a severităţii. De fapt, unele locuri din Africa australă raportează simptome mai uşoare”, a mai spus medicul, la fel cum declarase mai devreme pentru AFP cunoscutul om de ştiinţă american Anthony Fauci.
“Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care analizăm” aceste date, a adăugat, totuşi, Michael Ryan, având grijă să sublinieze în mai multe rânduri că ne aflam chiar la începutul studiilor unei variante detectate abia pe 24 noiembrie de către autorităţile sud-africane şi care de atunci a fost identificată în zeci de ţări.
Apariţia acestei variante a provocat o oarecare panică, mai ales în Europa, care este deja pradă unui al cincilea val masiv de cazuri de COVID-19 provocate de varianta Delta.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More