Categories: Fără categorie

Coronavirus: Rusia a omologat vaccinul monodoză ”Sputnik Light” şi este de acord cu ridicarea brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19

Rusia a anunţat joi că a omologat versiunea ”Light” a vaccinului său anti-COVID-19 Sputnik V, noul ser fiind administrat într-o doză unică, faţă de două doze în cazul Sputnik V, şi va fi destinat în principal exportului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Omologarea a fost anunţată în paralel de producătorul vaccinului, centrul Gamaleia, şi de vicepremierul rus însărcinat cu sectorul sanitar, Tatiana Golikova, în timpul unei reuniuni pe tema evoluţiei pandemiei la care a participat şi preşedintele rus Vladimir Putin şi a fost retransmisă la televiziune.

Acesta din urmă s-a declarat favorabil ideii ridicării brevetelor asupra vaccinurilor anti-COVID-19 pentru a accelera producţia şi distribuţia acestora la nivel global, după o propunere în acest sens venită din partea Statelor Unite, idee faţă de care şi preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat ”absolut favorabil”, în timp ce Germania a transmis că este ”deschisă” unei discuţii pe acest subiect.

”Desigur, Rusia ar susţine o asemenea abordare (…) În condiţiile actuale, aşa cum am spus-o de mai multe ori, nu trebuie să ne gândim la cum să obţinem un profit maxim, ci la modul în care să asigurăm securitatea oamenilor”, a declarat preşedintele Putin.

Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a finanţat dezvoltarea vaccinului Sputnik V, a semnat contracte cu companii farmaceutice din Brazilia, India, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus pentru producţia acestui ser, autorizat până în prezent în 61 de ţări. Dar agenţia braziliană de reglementare în sectorul sanitar, Anvisa, a respins în aprilie autorizarea Sputnik V, afirmând că din cauza unei anomalii în procesul de producţie dozele pe care le-a examinat conţineau o versiune activă a virusului ce provoacă răceala, justificare considerată de producătorul vaccinului drept un refuz motivat ”politic”.

Potrivit RDIF, ”Sputnik Light” are o eficacitate de 79,4%, faţă de 91,6% în cazul versiunii vaccinului administrat în două doze. ”Vaccinul Sputnik Light este creat pe o platformă de adenovirus uman bine studiată şi care s-a dovedit sigură şi eficace”, afirmă fondul rus, care estimează la sub 10 dolari costul unei doze din acest vaccin.

Directorul RDIF, Kirill Dmitriev, a precizat că Sputnik ”va rămâne principala sursă de vaccinare în Rusia, în timp ce Sputnik Light va fi exportat”, fiind conceput în principal pentru ţările confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie rapidă de imunizare a populaţiei.

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

53 de minute ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

55 de minute ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

57 de minute ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

4 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

7 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More