Update articol:

Coronavirus: Trump a spus că a fost testat după testul pozitiv al unei colaboratoare

coronavirus

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat joi că şi-a făcut un test COVID-19, dar încă nu are rezultatele, după testul pozitiv al unei colaboratoare apropiate, scrie AFP, potrivit Agerpres.

“Ea a fost testată pozitiv”, a declarat Donald Trump pentru Fox News, confirmând informaţii de presă referitoare la Hope Hicks, consiliera sa apropiată. “Tocmai mi-am făcut un test, vom vedea”, a adăugat el, precizând că şi soţia sa, Melania, a fost testată.

“Voi avea rezultatele în această seară sau mâine dimineaţă. După cum ştiţi, petrec destul timp cu Hope, ca şi Prima Doamnă”, a continuat el. “Va trebui să intrăm în carantină? Nu ştiu”, a mai spus preşedintele Statelor Unite.

Hope Hicks se afla la bordul Air Force One împreună cu preşedintele american când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală cu Joe Biden.

De asemenea, ea a mers cu el miercuri în Minnesota pentru un miting de campanie.

Preşedintele american se supune regulat testelor COVID-19, chiar dacă frecvenţa exactă a acestora nu este cunoscută.

Colaboratorii care lucrează în West Wing sunt testaţi zilnic, ca şi jurnaliştii acreditaţi la Casa Albă ori călătoresc împreună cu preşedintele.

BVB | Știri BVB
AETA SA (ELGS) (08/01/2026)

Numire Reprezentant Permanent

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (08/01/2026)

Hotarari AGA O din data de 08 ianuarie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/01/2026)

AGEA - Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti S.A.

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (08/01/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 29.12.2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (08/01/2026)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru Semestrul II 2025