Categories: Fără categorie

Coronavirus: Vaticanul a început vaccinarea persoanelor fără adăpost la Roma

Vaticanul a început miercuri să vaccineze gratuit împotriva COVID-19 persoane fără adăpost din Roma, relatează Reuters.

Vaccinările au avut loc în atriul Sălii Audienţelor Pontificale, uriaşul auditoriu unde au loc audienţele generale săptămânale ale papei dar care a rămas în mare parte nefolosit din cauza pandemiei de coronavirus.

Acţiunea s-a desfăşurat sub supravegherea cardinalul polonez Konrad Krajewski, în vârstă de 57 de ani, care se ocupă de acţiunile de caritate ale papei Francisc şi deţine titlul de elemozinier apostolic. La cererea papei, el a înfiinţat o clinică şi alte facilităţi pentru persoanele fără adăpost lângă Piaţa Sf. Petru din Roma. Krajewski este, de asemenea, foarte activ în interacţiunea cu organizaţii de caritate italiene care ajută persoane nevoiaşe şi fără adăpost în toată Italia.

Circa 25 de persoane fără adăpost au primit prima doză de vaccin şi mai multe grupuri vor fi vaccinate în zilele următoare, se arată într-un comunicat.

Săptămâna trecută, papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea, în vârstă de 93 de ani, au fost vaccinaţi în cadrul programului de inoculare de la Vatican.

Papa Francisc a declarat într-un interviu televizat la începutul acestei luni că toată lumea ar trebui să se vaccineze.

”Este o alegere etică pentru că te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar şi cu vieţile celorlalţi”, a declarat suveranul pontif pentru postul italian de televiziune Canale 5, potrivit Agerpres.

Articole recente

Schimbări la conducerea Autorității Vamale Române: Alexandru Bogdan Bălan a fost numit în funcția de președinte

Începând cu data de 17 septembrie, domnul Alexandru Bogdan Bălan a fost numit în funcția…

55 de minute ago

Franța: Proteste și greve în masă împotriva reducerilor bugetare

Peste 250 de manifestații sunt programate să aibă loc astăzi în toată Franța, paralizând transportul…

2 ore ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU TREI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII SERVICII LOCALE IZVOARELE SRL

Consiliul Local al Comunei Izvoarele anunță selecția pentru ocuparea a trei posturi de membru în…

4 ore ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL REGIEI PUBLICE LOCALE OCOLUL SILVIC „VALEA SADULUI” R.A.

Nr. 27674/16.09.2025 UAT Cisnădie, prin Consiliul Local al Orașului Cisnădie, în calitate de autoritate publică…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More