International

Cotaţiile la grâu au crescut, după escaladarea ostilităţilor la Marea Neagră

Cotaţiile la grâu au urcat miercuri, de la cel mai redus nivel din iunie, în urma escaladării ostilităţilor între Ucraina şi Rusia în zona căilor navigabile cheie de la Marea Neagră, transmit Reuters şi Bloomberg, potrivit Agerpres.

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut miercuri cu 0,7%, după ce în precedentele patru sesiuni se înregistrase un declin de peste 6%. Ministerul rus al Apărării a anunţat că a distrus în Marea Neagră patru nave militare ucrainene care aveau la bord membri ai forţelor speciale. De asemenea, a fost raportat un atac cu drone lângă Sevastopol.

Exporturile ucrainene au fost afectate după ce, luna trecută, Rusia a decis să părăsească acordul negociat de ONU care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră. Totuşi, cotaţiile la grâu sunt cu 24% mai scăzute faţă de decembrie 2022, pe fondul recoltelor mari din unele zone din emisfera nordică.

Miercuri, preţul grâului a fost influenţat şi de publicarea unui studiu care arată un declin semnificativ al producţiei Canadei, care ar putea reduce aprovizionarea pe plan global.

Firma rusă de consultanţă SovEcon a revizuit în creştere estimările privind recolta Rusiei din acest an la 92,1 milioane tone metrice, de la 87,1 milioane tone metrice.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

2 ore ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

3 ore ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

3 ore ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

4 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More