Energie

Creţu (Termoenergetica): Se lucrează la proiectare pentru cei 200 de kilometri de reţea cu fonduri europene (Agerpres)

Termoenergetica lucrează la proiectare pentru cei 200 de kilometri cu fonduri europene, contractele fiind deja semnate, iar în primăvară se va lucra efectiv la şantier, a declarat joi Claudiu Creţu, directorul general al Termoenergetica, potrivit Agerpres. 

Totodată, el a subliniat că Termoenergetica pregăteşte un studiu de fezabilitatea pentru alţi 200 de kilometri, în condiţiile în care “o reţea normală înseamnă 1.000 de kilometri”.

“În final, după mulţi ani de speranţe, se lucrează la proiectare pentru cei 200 de kilometri cu fonduri europene: contractele au fost semnate – şi avem şedinţe săptămânale de progres. Ne interesează modalitatea în care sincronizăm aceste lucrări. Se lucrează la proiectare, iar în primăvara se va lucra efectiv la şantier. În paralel, noi, Termoenergetica, pregătim un studiu de fezabilitatea pentru alţi 200 de kilometri. O reţea normală înseamnă 1.000 de kilometri. Dorim să continuăm această modernizare, astfel încât să nu mai avem pierderi atât de mari, pentru că din ţevi curg banii noştri, ai tuturor”, a menţionat Claudiu Creţu, la conferinţa “Noi tehnologii, noi finanţări şi noi investiţii în sectorul energetic”, organizată de HIM Public Affairs şi Club Antreprenor.

Directorul general al Termoenergetica a subliniat că, în urmă cu aproximativ 15 ani, a fost modernizată circa 10% din reţea, iar în ultimii doi ani “s-au mai făcut câţiva zeci de kilometri”.

“De anul viitor se intră în forţă pe cei 200 de km – şi pregătim încă un studiu de fezabilitate care să fie finanţat din Fondul de Modernizare. Iată că avem banii, lucrăm la proiect, doar că durează. (…) Situaţia aceasta nu se poate rezolva într-o lună, ca prin magie. Este nevoie de coerenţă, este nevoie de 4, 5, 6, 7, 8 ani de zile în care să se lucreze efectiv, ca această reţea să fie utilă Bucureştiului pentru următoarele decade. Sistemul astăzi are pierderi, dar sunt perspective de investiţii şi de finanţări. Ne interesează să integrăm şi noi tehnologii. Ne interesează pe anumite zone integrarea energiei geotermale, cât poate avea sens – şi în ce măsura Bucureşti poate utiliza energia geotermală. Ne interesează pe anumite zone integrarea unor pompe de căldură, în primă fază proiecte pilot, care să arate fezabilitatea lor”, a mai spus Claudiu Creţu.

În ceea ce priveşte perspectiva pentru această iarnă, directorul general al Termoenergetica a subliniat că s-au făcut reparaţii în multe zone critice. “Sperăm într-o iarnă normală, mai bună decât iarna trecută”, a punctat acesta.

El a precizat că în prezent mai sunt de rezolvat unele probleme punctuale, respectiv sectorul 5, unde CET Progresul a fost nevoit să pornească încă un cazan.

“Au fost două avarii majore, una pe Magistrala 3 Sud, la care s-a lucrat în cursul zilei de ieri (miercuri, n.r.), până seara s-a rezolvat şi, astăzi, mare parte din Bucureşti a revenit în parametri. Suntem iar la un procent de 80-90%. Mai avem nişte probleme punctuale şi mai avem de rezolvat sectorul 5, unde CET Progresul e nevoit să pornească încă un cazan. (…) Sunt probleme inerente la începutul sezonului pentru că, aşa cum am spus, capacităţile sunt foarte vechi. Este nevoie de investiţii, este nevoie de capacităţi noi, flexibile, care să poată da energia termică rapid”, a adăugat şeful Termoenergetica.

Articole recente

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

17 minute ago

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

2 ore ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

2 ore ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

2 ore ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

2 ore ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More