Justitie

Crin Bologa, actualul şef al DNA, anunţă că intenţionează să candideze pentru încă un mandat

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, anunţă că va candida pentru un nou mandat la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a precizat că-şi va depune candidatura ”mâine sau luni”, potrivit News.ro.

”Încă nu mi-am depus-o. Sunt împărţit, aşa, în două: una, acasă, cu familie, cealaltă este aici, cu cei 95 de procurori care au venit în timpul mandatului meu, zeci de poliţişti… se vor vedea rezultatele acestea şi munca lor de zi şi noapte, asta te obligă să mergi şi mai departe. Dacă nu aş avea semnale de la ei, aş renunţa. Dacă era un eşec acest mandat, renunţam, fiindcă am destulă experienţă şi pot să mă duc şi la pensie sau să îmi văd de treabă. Deci mai mult ca sigur o să mă înscriu”, a declarat Crin Bologa, răspunzând unor întrebări legate de candidatura pentru un nou mandat.

Acesta a subliniat că îşi va depune candidatura vineri, sau săptămâna viitoare, luni.

Bologa a arătat că, deşi ”se afirmă că procurorul-şef ar face şi ar desface tot”, în DNA sunt procurori ”cu personalitate, care îşi asumă dosarele”, iar şeful instituţiei nu cunoaşte ”tacticile” de anchetă ale acestora.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

9 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

9 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

10 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

10 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

11 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More