Politica

Cristian Ghinea: În octombrie sau noiembrie putem să primim prefinanţarea din PNRR

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat luni că primii bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea ajunge în România în lunile octombrie sau noiembrie

“În octombrie, după aprobarea de către Comisie, care va fi în cursul lunii septembrie, nu ştim la ce dată, urmează încă o lună pe regulament pentru aprobarea în Consiliu, deci cândva în luna octombrie putem să primim prefinanţarea. Sau noiembrie. (…) Prefinanţarea înseamnă prefinanţarea din granturi, intră imediat în ţară 1,3 miliarde. Prefinanţarea din împrumuturi o vom lua anul viitor pentru că (…) atârnă pe buget. Deci, în funcţie de cum facem bugetul anului viitor, tragem şi prefinanţarea din împrumuturi, dar putem acum să începem toate proiectele din granturi”, a spus Ghinea la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a menţionat că în PNRR lista pentru spitale nu este fixă, aşa cum este cea pentru autostrăzi.

“Lista de spitale, spre deosebire de cea de autostrăzi, nu este încă fixă. Pe partea de sănătate noi am pus un număr de metri pătraţi, fie că vorbim de spitale noi, fie că vorbim de refacerea unor aripi existente. În acest moment vorbim, de fapt, de o competiţie de proiecte între CJ-uri, primării, care au proiecte de spitale. Dat fiind că vorbim de studii încă în formă de draft colegii mei au trecut în PNRR variante diferite de studii”, a afirmat el.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

50 de minute ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

o oră ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

o oră ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

2 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More