Energie

Cristina Prună, USR: “Consumatorul vulnerabil trebuie să rămână prioritatea guvernului- 14% dintre consumatorii casnici, racordați la utilități, înregistrează restanțe la plata facturilor”

Consumatorul vulnerabil trebuie să rămână prioritatea guvernului şi este nevoie ca liberalizarea pieței să fie sprijinită de măsuri care să îi susțină pe cei care nu își pot permite să plătească costurile cu energia, susţine deputatul USR Cristina Prună.
Aceasta a scris a scris: “Am citit proiectul Ministerului Muncii referitor la consumatorul vulnerabil. Deși mult întârziat, este totuși un bun început pentru protecția socială a oamenilor care nu își permit să plătească factura la energie. Am atras atenția asupra acestei nevoi stringente încă din 2017, atunci când guvernarea PSD-ALDE a început lungul șir al amânărilor nejustificate de rezolvare a acestei probleme serioase. Cred în continuare că proiectul ar fi putut fi elaborat mai devreme și pus în practică la ora aceasta.
În orice caz, ajutoarele pentru consumatorii vulnerabili trebuie să devină realitate cât mai repede cu putință, prin adoptarea unei ordonanțe de urgență. Dacă mai sunt lucruri de îmbunătățit, acestea se pot soluționa în cadrul dezbaterilor ulterioare din Parlament.
Consumatorul vulnerabil trebuie să rămână prioritatea guvernului. Este nevoie ca liberalizarea pieței să fie sprijinită de măsuri care să îi susțină pe cei care nu își pot permite să plătească costurile cu energia. 14% dintre consumatorii casnici care sunt racordați la utilități înregistrează restanțe la plata facturilor. O parte importantă din populație alocă 15% din salariu pentru plata facturilor la energie, în condițiile în care, la nivel european, media este de 8.6%.
În timp, trebuie să depunem toate eforturile ca, prin politici publice corecte, segmentul consumatorilor vulnerabili să se reducă. De pildă, prin eliminarea taxelor pe primii 2230 de lei câștigați de orice salariat, măsură pe care vom începe să o implementăm începând cu 2022 pentru a crește nivelul de trai și a elimina sărăcia”.
Consumatorul vulnerabil, mecanismul de stabilire a salariului minim şi îmbunătăţirea relaţiei angajat-angajator au fost temele abordate marţi de către Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, cu reprezentanţii confederaţiilor patronale şi sindicale.

În ceea ce priveşte protecţia consumatorului vulnerabil din sistemul energetic în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei, proiectul de act normativ discutat şi agreat cu confederaţiile sindicale şi patronale propune următoarele măsuri de protecţie socială: ajutorul pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece, suplimentul pentru energie şi interzicerea deconectării de la sursele de energie.

“Vom finaliza actul normativ pentru a proteja oamenii afectaţi de creşterile de preţuri, dar şi pentru a transpune directiva europeană care vizează exact sprijinirea categoriilor cel mai afectate. Partenerii sociali par să îşi fi dat acordul pe o formulă la care au contribuit şi pe care urmează să o prezint colegilor de cabinet”, a declarat ministrul Muncii.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

8 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

8 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

9 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

9 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More