Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursă foto: www.unblast.com
Fie că suntem la început de drum în domeniul investițiilor sau am acumulat deja ceva experiență, ne întrebăm adeseori: cum să alegem cel mai bun cont de investiții.
Obținerea răspunsului nu ar dura așa de mult dacă am ști exact care sunt acele „secrete” de care orice investitor ar trebui să țină cont pentru a face tranzacții de succes.
Dacă avem impresia că alegând un broker nesupravegheat și neautorizat de autoritățile financiare competente vom avea mai multă libertate, putem avea surpriza să fim dezamăgiți. Legile din acest domeniu sunt aplicate cu un scop, acela de a ne proteja banii și de a ne ajuta să efectuăm tranzacții sigure.
În schimb, alegerea unui broker autorizat ne va oferi securitatea de care avem nevoie.
Spre exemplu, poți lua în considerare ca XTB să-ți fie partener, fiind un broker de investiții pe bursele internaționale, listat la Bursa de la Varșovia și reglementat de Autoritatea Poloneză de Supraveghere Financiară. În plus, este înscris în registrele autorităților de supraveghere din țările unde activează inclusiv România – ASF, Regatul Unit al Marii Britanii – FCA, Franța – ACP – Banque de France, Spania – CNMV, Cehia – National Bank of CR, Slovacia – National Bank of SR, Portugalia – CNMV, etc.
Fondurile din contul tău sunt în siguranță cu XTB, deoarece sunt păstrate în conturi bancare segregate și sunt protejate cu ajutorul Schemei de Compensare a Depozitarului Național pentru Valori Mobiliare (KDPW).
Majoritatea brokerilor ne permit să deschidem rapid un cont de investiții online și, în general, fără vreo depunere inițială, dar trebuie să fim atenți la costurile care pot apărea pe parcurs.
În cazul unui cont de investiții, există mai multe tipuri de costuri.
Astfel, deschiderea și închiderea contului, precum și mentenanța lui sunt gratuite la XTB, în cazul în care suntem investitori activi.
În plus, costurile de tranzacționare la XTB sunt scăzute și variază în funcție de instrumentul financiar în cauză.
Totodată, avem nevoie să putem face depuneri și retrageri rapide, fără prea multe operațiuni.
Depunerile în contul de investiții oferit de XTB pot fi efectuate în diverse moduri: prin transfer bancar, card de credit sau transferuri instant de tip e-payments.
Retragerile din cont sunt executate doar prin transfer bancar, iar durata acestui proces ar trebui să nu depășească o zi lucrătoare. Toate retragerile se realizează fără perceperea vreunui comision.
Ce poate fi mai frustrant decât să ne dorim să investim într-un anumit instrument financiar, într-un moment perceput ca fiind potrivit și să nu putem face acest lucru, deoarece nu se regăsește în oferta brokerului ales?
XTB oferă acces la peste 5.400 de instrumente, atât Acțiuni și ETF-uri clasice, cu deținere, listate la cele mai mari burse ale lumii, cât și CFD-uri cu activ suport pe Forex, Indici bursieri, Mărfuri, Criptomonede, Acțiuni și ETF-uri din întreaga lume.
În plus, dacă dorim să investim într-un un anumit activ, putem contacta managerul de cont pentru ca acesta să fie introdus în ofertă. Simplu.
Fiecare dintre noi își dorește să acceseze contul de investiții instant, de oriunde ne-am afla.
La XTB, putem să ne administrăm contul online, folosindu-ne de secțiunea Client Office.
De aici, ne putem deschide și alte conturi noi de investiții (inclusiv conturi demonstrative gratuite), putem efectua depuneri și retrageri sau putem muta instant fonduri între conturi.
Domeniul acesta, prin definiție, implică un anumit grad de cunoaștere. Nu putem avea succes fără o bază de cunoștințe financiare, pe care este bine să le actualizăm mereu.
Educația financiară și documentarea sunt acele ingrediente care fac diferența între succes și eșec în investiții!!!
XTB ofera de aproape 15 ani în România una din cele mai complexe paltforme de educație financiară, cuprinzând materiale și programe educaționale pentru toate gusturile, tipurile de investitori, nivelurile de experiență, etc: de la materiale scrise, ebookuri, tutoriale video, webinare, cursuri integrate, până la evenimente educaționale de anvergură și conferințe organizate în parteneriat cu experți financiari și cei mai mari educatori financiari din țară.
În plus, webinarele și analizelee zilnice realizate de analiștii XTB ne țin la curent cu cele mai importante evenimente din piață, fiind extrem de utile dacă ne aflăm în căutarea de indicii privind evoluția unei piețe în viitor.
Cautăm un broker autorizat și reglementat, pentru a ne bucura în siguranță de viitoarele tranzacții.
Configurarea unui cont de investiții este un proces simplu. De obicei se realizează online și durează mai puțin de 15 minute.
Odată ce ne-am deschis contul de investiții, pentru a iniția tranzacții, avem nevoie de fonduri, pe care le putem transfera online, fie prin transfer bancar fie direct cu cardul.
Practic, abia în această etapă ne putem bucura de activitatea investițională. Cautăm instrumentele financiare dorite și punem banii să facă bani.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 81% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More