Afaceri

Curiera devine primul serviciu de curierat 100% electric din România

Curiera Transport Solutions a trecut în noul an cu o flotă de mașini 100% electrice, devenind prima companie de curierat din România full eco-friendly.

Un lot de 6 vehicule de logistică 100% electrice, model DFSK EC-35, achiziționat prin SUVCARS, a ajuns în luna decembrie. Astfel, SUVCARS și Curiera au făcut împreună pasul „neutralității carbonului”.  Autoturismele din flota companiei au fost achiziționate în 2022, în urma unei investiții de peste 1 milion de euro în eficientizarea activității.

Emisiile care intră sub Scope 3 reprezintă un procent surprinzător de mare din emisiile totale pentru multe companii, adesea cea mai mare parte din totalul acestora. Contractarea serviciilor prestate cu ajutorul mașinilor electrice ne ajută nu doar în procesul de raportare, de a face un pas înainte către NET 0 Emissions, dar și din punct de vedere financiar, în relație cu partenerii. Curiera este un răspuns viabil, sustenabil în procesul de raportare NFRD, reducerea amprentei emisiilor, prin susținerea cercului de excelență al furnizorilor de curierat rapid pentru companiile atente cu mediul”, spune Silvia Duță, CEO & Fondator Curiera Transport Solutions .

Curiera sprijină clienții care își doresc eficientizarea activității prin includerea acestor tipuri de vehicule care susțin atât obiectivele de mediu, cât și performanțele economice. Vehiculele EC- 35 au performanțe excelente în ceea ce privește puterea, confortul la rulare, spațiul de încărcare și consumul de energie la 100 de kilometri de sarcină.

Primele 4 mașini electrice achiziționate sunt marca Nissan, urmate de autovehiculele DFSK EC-35. Odată cu sosirea acestui lot de mașini electrice, Curiera a scos din circuit autovehiculele pe carburant, acestea urmând a fi folosite doar în cazuri excepționale.

Anul 2022 a fost un an de expansiune și investiție. Pentru anul 2023, avem planuri la fel de ambițioase. Pe lângă mărirea flotei electrice, ne dorim să facem din ce în ce mai puțină intermediere și să devenim un serviciu de curierat de sine stătător. Majoritatea colaboratorilor s-au îndreptat către noi datorită misiunii de a fi cât mai responsabili cu mediul și cu societatea. Vom continua să respectăm toate promisiunile și să ne extindem în acord cu valorile companiei”, continuă Silvia Duță, CEO & Fondator Curiera Transport Solutions.

Încă 3 mașini electrice sunt așteptate să ajungă în parcul auto în două luni. În funcție de disponibilitatea producătorilor și de plafoanele facilităților fiscale, Curiera estimează ca ar putea suplimenta parcul auto cu încă 10 mașini electrice, până la finalul anului 2023.

 

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

7 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

7 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

7 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

9 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

10 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More