Politica

Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină susţin că sunt în continuare membri ai grupului parlamentar PNL

Deputatul Dan Vîlceanu a transmis, miercuri, o sesizare la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în care precizează că el şi deputatul Gheorghe Pecingină nu au fost excluşi din PNL şi, ca urmare, sunt în continuare membri ai grupului parlamentar liberal.

Vîlceanu a susţinut că adresa liderului deputaţilor liberali, Gabriel Andronache, care anunţa excluderea lor din grupul parlamentar este “incorectă şi conţine informaţii neadevărate”.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a trimis sesizarea la Comisia pentru regulament pentru un punct de vedere.

“Subsemnatul Dan Vîlceanu, deputat PNL, ales în circumscripţia electorală numărul 20, judeţul Gorj, vă comunic faptul că, atât eu, cât şi domnul deputat Gheorghe Pecingină, deputat PNL ales în aceeaşi circumscripţie electorală, suntem în continuare membri şi deputaţi ai Partidului Naţional Liberal, având în vedere regulamentul Camerei Deputaţilor, articolul 14”, se arată în documentul depus la conducerea Camerei.

Vîlceanu a mai susţinut că nici el şi nici Pecingină nu au părăsit grupul parlamentar şi nu au fost excluşi din partid.

“Vă rog să luaţi act de faptul că adresa nr. 1328 din 10 octombrie 2023, semnată de liderul grupului parlamentar al PNL, este incorectă şi conţine informaţii neadevărate, făcând referire la o procedură de excludere din grupul parlamentar care nu există în Regulamentul Camerei Deputaţilor. Aşa cum reiese din Regulamentul Camerei Deputaţilor, singurele posibilităţi de părăsire a grupului parlamentar al unui partid politic sunt: părăsirea grupului de către un deputat sau excluderea/demisia din partid ori în această speţă, nici eu şi nici domnul deputat Gheorghe Pecingină nu am demisionat din grup, nu am demisionat şi nici nu am fost excluşi din PNL”, se mai arată în documentul semnat de Dan Vîlceanu, potrivit Agerpres.

În 11 octombrie, liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache a informat Biroul permanent şi, ulterior, plenul Camerei Deputaţilor, că Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină au fost excluşi din grupul parlamentar PNL.

“Prin prezenta vă comunicăm faptul că domnul deputat Dan Vîlceanu şi domnul deputat Gheorghe Pecingină nu mai sunt membri ai grupului parlamentar PNL începând cu data de 10 octombrie 2023 urmare a votului deputaţilor PNL, membri din grupul parlamentar PNL, prin care s-a validat procedura de excludere din grup, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor. Această procedură a fost aplicată şi de alte grupuri parlamentare în sesiunile parlamentare anterioare din actuala legislatură. În consecinţă, începând cu data de 10 octombrie, Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină au calitatea de deputaţi neafiliaţi”, se arată în documentul semnat de Andronache.

În 3 iulie, Biroul Executiv al PNL a decis excluderea deputatului Dan Vîlceanu din partid, aceeaşi procedură fiind urmată, ulterior, şi în cazul deputatului Gheorghe Pecingină.

Deciziile Biroului Executiv al PNL în acest caz trebuie validate de Consiliul Naţional al partidului, conform statutului.

Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină au semnat sesizarea la CCR pe tema măsurilor fiscale.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

7 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

7 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

7 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

7 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More