Politica

Dancă: Dacă PNL chiar vrea să reducă taxele şi contribuţiile, să înceapă cu taxele din facturile la energie

Deputatul neafiliat Ionel Dancă afirmă că dacă PNL doreşte să reducă taxele şi contribuţiile, atunci trebuie să înceapă cu taxele din facturile la energie, amintind că parlamentarii din Forţa Dreptei au depus un proiect în acest sens.

“Dacă anexa PSD de la guvernare, PNL, chiar vrea să reducă taxele şi contribuţiile, cum se laudă Cîţu în bula lui de pe Facebook, să înceapă cu taxele din facturile românilor la energie. Soluţia este deja scrisă în proiectul de lege pe care l-am iniţiat alături de colegii parlamentari din Forţa Dreptei şi aşteaptă să intre în dezbatere la Senat, unde preşedinte este chiar Cîţu”, a scris Dancă, luni, pe Facebook.

El arată că proiectul de lege iniţiat de parlamentarii neafiliaţi reduce TVA la 5% la energie şi elimină costurile impuse de stat în factură, precum certificatele verzi, taxa de cogenerare şi accizele.

“Dai jos taxele încasate de stat şi obţii o reducere imediată a preţurilor la energie, fără alte scheme birocratice de compensare. Astfel, de exemplu, pentru luna ianuarie, factura la energie electrică ar fi fost mai mică cu aproape 40%, fără haosul provocat de plafonare şi compensare. Pentru un consum lunar mediu de 300 KWh, costul de furnizare al energiei electrice, plafonat în luna ianuarie la 0,52 lei/KWh, este de 156 lei. Guvernul PSD-PNL încasează în plus 66 lei prin TVA şi alte taxe incluse în factură astfel încât costul total se majorează cu 42% şi ajunge la 222 lei, adică un cost final de 0,74 lei/KWh. În acelaşi timp, Guvernul promite o compensare până la nivelul de 0,68 lei/KWh, adică o compensare de 6 bani pe KWh în cazul de faţă. Deci, la o factură de de 300 KWh, statul încasează în plus 66 lei şi o compensează cu 18 lei, dacă chiar o compensează. Prin proiectul nostru de lege pentru reducerea preţurilor la energie, statul nu mai încasează decât 5% TVA la costul de furnizare al energiei electrice, adică doar 7,8 lei în plus la aceeaşi factură de consum de 300 KWh. Practic, reducem preţul facturii pentru 300 KWh de la 222 lei la 164 lei, ceea ce înseamnă o economie de 58 lei, adică o reducere de aproape 40% raportată la costul energiei de 156 lei”, a spus Dancă.

El a precizat şi că iniţiativa propune simplificarea şi extinderea mecanismului de compensare pentru toţi consumatorii pentru toată perioada noiembrie-martie, adică o aplicare retroactivă prin regularizare şi stornarea facturilor şi pentru cei care au depăşit nivelul de consum stabilit de lege.

“Soluţia există! Trebuie doar ca majoritatea PSD-PNL să adopte proiectul de lege pentru reducerea preţurilor la energie, iniţiat împreună cu colegii din Forţa Dreptei”, a spus deputatul.

Articole recente

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

1 minut ago

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

2 ore ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

2 ore ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

2 ore ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

2 ore ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More