Update articol:

Danemarca îşi va întări contribuţiile la operaţiunile militare din străinătate

denmark flag, steag, danemarca

Danemarca şi-a anunţat vineri intenţia de a-şi întări contribuţiile la operaţiunile militare din străinătate, în special în regiunea Sahel şi în coaliţia internaţională antijihadistă împotriva grupării Stat Islamic în Siria şi Irak, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Securitatea Danemarcei nu se opreşte la frontieră”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ministrul apărării, Trine Bramsen, insistând asupra necesităţii ca ţara sa să participe la lupta împotriva terorismului, dar şi pentru reducerea fluxurilor de migranţi.

“Niciuna dintre misiuni nu are drept sarcină intrarea în luptă directă (…) Sunt contribuţii care trebuie să susţină eforturile în curs în materie de transport, asistenţă medicală şi informaţii”, a precizat ea.

De asemenea, guvernul danez ia în calcul o participare daneză la iniţiativa europeană pentru asigurarea securităţii maritime în strâmtoarea Ormuz.

Membră a NATO, Danemarca vrea să-şi sporească contribuţia la organizarea unui batalion, precum şi cu o navă de război şi patru avioane de luptă.

De asemenea, ţara îşi va întări participarea la coaliţia internaţională de luptă împotriva grupării Stat Islamic condusă de Washington, prin trimiterea unei echipe medicale în nord-estul Siriei.

În plus, Danemarca îşi va suplimenta participarea la Misiunea ONU în Mali, la care participă deja cu avioane de transport şi forţe speciale, detaşând aici un contingent de zece persoane.

În ceea ce priveşte operaţiunea Barkhane, coordonată de Franţa împotriva grupurilor jihadiste în Sahel, Danemarca, care a anunţat în februarie creşterea contribuţiei sale materiale, va trimite şi personal suplimentar.

Aceste contribuţii suplimentare, care fac obiectul unui consens între cele două tabere ale eşichierului politic, trebuie validate de un vot în Parlament.

BVB | Știri BVB
CONPET SA (COTE) (04/02/2026)

Comunicat atac cibernetic

SINTEZA S.A. (STZ) (04/02/2026)

Demisia unui membru al Consiliului de Administratie

F.I.A.I.R. BET FI Index Invest (BTF) (04/02/2026)

Rezultatul operatiunilor de rascumparare de unitati de fond din 30 ianuarie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/02/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni FONDUL PROPRIETATEA

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (04/02/2026)

Incheiere Memorandum-Proiect de interconexiune Georgia-Romania Cablu Submarin