Update articol:

Danemarca prelungeşte controalele la frontiere până în mai 2022, invocând pericolul islamist şi crima organizată

denmark flag, steag, danemarca

Danemarca a anunţat marţi că va continua controalele la frontiere şi în următoarele şase luni, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Controalele vor fi prelungite până la 11 mai 2022, se arată în notificarea trimisă de guvernul danez comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, săptămâna trecută, conform unei scrisori a ministrului de justiţie, Nick Haekkerup.

Danemarca invocă pericolul pe care îl reprezintă în continuare militanţii islamişti şi crima organizată.

Totodată, ministrul Haekkerup a informat Bruxellesul că, de la 25 octombrie, vor fi ridicate controalele la frontieră impuse din cauza pandemiei de COVID-19.

După acea dată, controalele se vor concentra la graniţa cu Germania, la frontiera de peste podul Oresund cu Suedia şi în porturile daneze care asigură legături de feribot spre Germania şi Suedia.

Ministrul Haekkerup a afirmat că amploarea acestor controale va fi pe cât de limitată posibil.

Deşi în interiorul spaţiului Schengen nu există controale, după criza refugiaţilor, ţări ca Germania, Austria, Danemarca şi Suedia au reintrodus parţial astfel de verificări, pe care unele dintre ele le-au prelungit ulterior la fiecare şase luni.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/02/2026)

Renuntare la numire in functia de Director Guvernanta Corporativa

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/02/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni ELECTROMAGNETICA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

COMELF S.A. (CMF) (03/02/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul 2 2025