Energie

Daniel Apostol este noul Director General al Federației Patronale de Petrol și Gaze

Daniel Apostol este noul Director General al Federației Patronale de Petrol și Gaze. Acesta a deținut poziția de Director Relații Externe în cadrul FPPG între 2019 și 2020 și preia acum acest nou mandat într-un moment crucial pentru Federație, când aceasta se implică activ în dialogul public-privat privind tehnologiile cu emisii reduse de carbon, având  ca scop facilitarea tranziției energetice a României și atingerea obiectivelor de mediu asumate de țară, potrivit unui comunicat al FPPG.

Domnul Daniel Apostol este un specialist renumit în domeniul comunicării, expert în Public Affairs, excelent cunoscător al mediului de business, cu precădere al pieței de energie, precum și al mediului public decident. Domnul Daniel Apostol va superviza întreaga activitate a Federației Patronale de Petrol și Gaze ce îndeplinește un rol de catalizator al cooperării între partenerii responsabili pentru strategiile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Totodată, FPPG își întărește poziția de organizație reprezentativă sectorial prin numirea dlui Cătălin Niță ca Secretar General al organizației, misiunea lui fiind aceea de a dezvolta relațiile cu toți partenerii sociali din țară și străinătate și de a reprezenta Federația în acțiunile sale de dialog social. În același timp, dl. Cătălin Niță va coordona și dezvoltarea proiectelor FPPG finanțate cu fonduri europene.

În prezent, schimbările climatice afectează mediul și amenință modelele de afaceri și pe cele de consum. FPPG consideră că tranziția energetică trebuie să ia în considerare în mod echitabil și echilibrat toate tehnologiile cu emisii reduse de carbon. Prin aceste noi soluții, ce nu concurează, ci completează tehnologiile existente, România își poate pune în valoare resursele energetice diversificate.

Echipa FPPG, acum și mai întărită, își va continua misiunea de reprezentare a sectorului energetic, contribuind la consolidarea statutului României de jucător responsabil, implicat și eficient în îndeplinirea țintelor Green Deal și Fit for 55, în condiții echitabile pentru companii și cetățeni, cu promovarea inovației și tehnologiei ca factori de prosperitate.

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), înființată în baza Legii Dialogului Social nr. 62/2011, este reprezentativă la nivelul sectorului de activitate „Energie, Petrol și Gaze și Minerit Energetic”. Companiile afiliate reprezintă peste 98% din producția internă de petrol și gaze naturale, sectorul de transport petrol și gaze naturale, furnizare gaze naturale, precum și o parte semnificativă din activitățile de rafinare, comercializare și distribuție de produse petroliere din România. Unul dintre obiectivele comune ale companiilor membre este decarbonarea sectorului energetic, prin adoptarea tehnologiilor inovatoare.

FPPG susține constant principiile stabilității, predictibilității și competitivității cadrului legislativ aplicabil domeniului energetic din România, precum și responsabilitatea companiilor din sector în ceea ce privește siguranța, sănătatea și securitatea operațiunilor și a personalului. FPPG este membru fondator al Confederației Patronale Concordia, singura entitate din România afiliată la International Organisation of Employers – IOE și la Business Europe – BE.

 

 

 

Articole recente

Cine va participa mâine la întâlnirea crucială dintre Trump și Zelensky la Washington?

În ultima oră, au fost confirmate o serie de nume care vor participa mâine la…

31 de minute ago

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu Donald Trump

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu…

2 ore ago

Ilie Bolojan a anunțat că vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformă: Nu există altă soluție

Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a…

2 ore ago

Rusia a lansat 505 atacuri în regiunea Zaporojie la o zi după summitul Trump – Putin din Alaska

Trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore - la o zi după întâlnirea…

5 ore ago

Un decret al Rusiei deschide calea pentru revenirea Exxon la proiectul Sakhalin-1

Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care ar putea permite investitorilor străini,…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More