Macroeconomie

Dascălu (BCR): Riscul de recesiune tehnică este destul de mic din perspectiva noastră; va fi maximum un trimestru negativ

Riscul ca economia României să intre în recesiune tehnică este unul mic, susţine Ciprian Dascălu, economist şef BCR, el menţionând că am putea exista o scădere doar în primul trimestru din acest an.

“Revenind la creşterea economică, ne aşteptăm la o încetinire spre 2,1%, de la 4,8% anul trecut. Oricând faci o prognoză trebuie să menţionezi măcar principalele ipoteze. Aici avem o ipoteză din perspectiva cererii externe, o influenţă neutră asupra creşterii economice din România. Posibil în următorul trimestru, în funcţie de cum se revizuiesc prognozele în Zona Euro, şi mai ales că Germania ajută la redeschiderea Chinei, să ne revizuim şi noi în sus uşor ipoteza privind influenţa cererii externe asupra creşterii economice din România. Din perspectiva consumului intern din nou o influenţă cvasi-neutră. Ne aşteptăm ca salariul în termeni reali să fie aproape de zero, creşterea salarială. Cred că va rămâne în teritoriu negativ salariul până prin octombrie după care va reveni uşor pozitiv. Principalul aport ar trebui să fie investiţiile. Am văzut deja datele defalcate pe trimestrul III. S-a schimbat motorul de creştere. Ne aşteptăm ca şi în acest an să vedem intrări de fonduri europene undeva la peste 4 puncte procentuale din PIB şi presupunând un multiplicator relativ conservator, 0,5, tot ajungem al un plus 2% la PIB….Prima jumătate vedem o cvasi stagnare. Riscul de recesiune tehnică este destul de mic din perspectiva noastră. Va fi maximum un trimestru negativ, dacă va fi şi acela, care va reflecta cheltuielile de sfârşit de an 2022 în investiţii şi consum. În a doua parte a anului o revenire uşor către mediile trimestriale istorice”, a spus Ciprian Dascălu, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a menţionat că încetinirea economică este cauzată şi de efectul statistic de bază, după creşteri trimestriale puternice.

În ceea ce priveşte inflaţia, Ciprian Dascălu a declarat că ar trebui să se înregistreze o decelerare de la 16,4% la finalul anului trecut, la 8% anul acesta. (Agerpres)

Articole recente

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 90 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…

3 ore ago

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…

3 ore ago

Ovidiu Wlassopol: Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot afecta independența ASF (vezi scrisoarea)

Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot…

3 ore ago

Disponibilitate Situații financiare individuale interimare simplificate la 30 iunie 2025 ale LION CAPITAL SA

Sediul social Calea Victoriei nr. 35 A, Arad 310158 • Tel +40257 304 438 •…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More