Energie

DE LA GREEN DEAL LA SMART DEAL (II) (Sebastian Burduja)

Autor: Sebastian Burduja

România și Europa au nevoie de energie sigură, accesibilă și verde, în această ordine de priorități. Tranziția trebuie continuată, dar inteligent și fără a sacrifica securitatea sau prosperitatea cetățenilor noștri. Nu e înțelept să susținem o terapie șoc, pentru că riscăm să doborâm economia europeană, un pacient care oricum se simte din ce în ce mai rău.

Citiți aici episodul 1. 

Aceasta a fost poziția mea și în primul mandat ca ministru al energiei și aceasta va fi și în acest mandat. Sunt surprins și eu de surprinderea celor care consideră că mesajele mele despre „Green Deal” au venit de nicăieri, deși sunt lucruri pe care le spun de mai bine de un an și jumătate.

Iar acum aceste realități încep să fie exprimate tot mai mult în Europa. A făcut-o ieri Donald Tusk, care a propus o amplă campanie de dereglementare la nivelul Uniunii Europene, subliniind necesitatea reducerii prețurilor la energie pentru a permite companiilor europene să fie competitive pe piețele globale. Degeaba protejăm mediul dacă mergem către colaps economic. Zilele trecute, chiar Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, la Davos, a exprimat aceeași nevoie a scăderii prețurilor la energie pentru ca economia europeană să poată face față concurenței globale, concurență care se va intensifica.

Cheia pentru o tranziție de succes este simplă:

1. Producție de energie sigură și ieftină. Nu trebuie să renunțăm la centralele pe cărbune până nu punem ceva în loc — pe termen scurt și mediu, centrale pe gaz; pe termen lung, centrale nucleare.
2. Investiții în stocare, ca să beneficiem de energia verde și când nu bat soarele sau vântul.
3. Investiții în rețele, ca să avem o piață europeană cu adevărat unică și funcțională și ca să acomodăm mai mulți producători de energie verde (inclusiv prosumatori).
4. Să folosim echipamente fabricate în România și în Europa, nu să subvenționăm cu bani europeni producția din alte părți ale lumii.

Noi facem deja ceea ce trebuie pentru a fi nu doar producător de energie, ci și de echipamente modernă, pentru a nu mai depinde de alții. Am semnat șapte contracte de finanțare, cu o valoare totală de aproximativ 169 milioane EUR, acoperind o capacitate de peste 5 GW. Este vorba despre producție de componente pentru bateriile de stocare, producție de baterii de stocare sau producție de panouri fotovoltaice și componente pentru acestea. Made in România.

În timp ce Uniunea Europeană se grăbește să devină lider mondial al decarbonizării prin Green Deal, realitatea economică globală ne arată că acest model riscă să ducă la pierderea competitivității și a relevanței economice. 80% din lanțul de aprovizionare pentru panouri fotovoltaice este controlat de China, iar Europa subvenționează instalarea acestora, în loc să investească în fabricarea lor locală. Cu toate riscurile aferente în zona de securitate energetică.

Costurile ridicate la energie sunt un alt exemplu de povară auto-impusă. Certificatul de emisii CO2 și mecanismul prețului marginal dublează artificial prețurile energiei și fac ca industriile noastre să devină necompetitive. În timp ce prețurile energiei în UE sunt triple față de SUA sau China, fabricile europene se închid sau se mută în alte regiuni. Acesta nu este doar un semnal de alarmă, ci o tragedie economică în desfășurare.

La nivel global, Europa pierde teren în mod alarmant. În anul 2000, PIB-ul UE reprezenta aproximativ 34% din PIB-ul global. Astăzi, contribuția a scăzut sub 15%, iar acest declin continuă. Nicio companie europeană nu se mai află în top 20 la nivel mondial după capitalizarea de piață, iar investițiile în cercetare sunt mult sub cele din SUA sau China. Google, de unul singur, investește mai mult în cercetare decât toate armatele Europei la un loc.

România are însă șansa să arate că există o altă cale. Avem gaze naturale, hidrocentrale care așteaptă să fie finalizate, proiecte nucleare în parteneriat cu aliați strategici, dar și potențialul de a deveni un lider energetic regional în producția de energie verde (al doilea cel mai mare potențial din UE, după Spania). Tot ce ne trebuie este voință politică și decizii curajoase care să prioritizeze bunăstarea oamenilor.

Europa trebuie să înțeleagă că prosperitatea economică și inovarea nu vin din reglementări excesive sau politici care subvenționează direct economiile altora. Avem nevoie de o economie bazată pe producție locală, pe locuri de muncă bine plătite și pe sprijinirea industriei autohtone.

Este timpul ca întreaga Europă să-și redefinească prioritățile și să opteze pentru un „Smart Deal” care să ne readucă pe harta economică globală. Înainte, împreună, pentru români, România și o Europă competitivă.

 

 

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

5 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

6 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

6 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

7 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

9 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More