Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDeciziile AGA SIF Oltenia din 9 mai 2019, care vizau și reducerea numărului de administratori, devin executorii, reiese dintr-un raport transmis azi de companiei Bursei de Valori Bucuresti. (VEZI RAPORT)
SIF5 a transmis: “S.I.F. Oltenia S.A. informează acționarii și investitorii că prin sentința nr. 67 pronunțată la data de 10.06.2020 de către Tribunalul Dolj in dosarul nr. 3608/63/2019 s-a respins acțiunea în constatarea nulității Hotărârilor AGEA S.I.F. Oltenia S.A. din data de 09.05.2019.
Sentința pronunțată de instanța de judecată a fost comunicată la data de 10.07.2020 cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Din consultarea portalului instanței am constatat că, deși termenul de apel a expirat, nicio parte din proces nu a formulat apel.
În consecință Hotărârea AGEA din data de 09.05.2019 a devenit executorie.”
Acționarii SIF Oltenia (SIF5) au decis, pe 9 mai 2019, modificarea actului constitutiv, astfel încât să fie înființat un Comitet investițional, dar și să se reducă numărul administratorilor de la 7 la 5, propuneri făcute de SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, care dețin împreună acțiuni reprezentând 5,00% din capitalul social al SIF Oltenia.
Anterior AGA din mai 2019, propunerile au fost contestate din punct de vedere al legalității de Tudor Ciurezu, directorul general al SIF5.
Conflictul dintre SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, pe de o parte, și conducerea SIF Oltenia, de cealaltă parte, a escaladat după AGA din 9 mai 2019.
Anul acesta, la AGA de bilanț de la SIF Oltenia, unii acționari nu au fost primiți la ședință, pentru că votaseră prin corespondență. Printre aceștia s-au numărat SIF Banat Crișana și SIF Muntenia. Aceștia au ținut o ședință paralelă, prezidată de vicepreședintele Cristian Bușu și au decis respingerea punctelor de pe ordinea de zi, dar și tragerea la răspundere a administratorilor, cu excepția lui Bușu. Raportul lui Bușu a fost publicat, ulterior, pe BVB.
În schimb, SIF Oltenia (SIF5) a transmis Bursei de Valori București, imediat după AGA, un comunicat care arată că, la Adunarea generală, prezidată de Tudor Ciurezu, toate punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate – respectiv dividende de 52.214.914,30 lei (42,0639% din profitul net), descărcarea de gestiune a administratorilor pentru activitatea desfasurată în exercițiul financiar al anului 2019 și bugetul 2020.
Deciziile respectve au fost suspendate in instanta, iar compania a sistat plata dividendelor.
Până în acest moment, nici deciziile AGA transmise de Ciurezu, nici cele transmise de Bușu nu au fost înregistrate la Registrul Comerțului.
Cei doi acționari au cerut anularea deciziilor AGA din 28 aprilie, atât a celor comunicate de președintele Tudor Ciurezu, cât și a celor comunicate de vicepreședintele Cristian Bușu, care fac obiectul unor litigii în instanță, si, practic, reluarea AGA de bilant.
Singura știre economică pozitivă din ultimele zile, despre evoluția companiilor din România, se referă la…
Omul de afaceri Vladimir Ciorbă, cercetat în dosarul Nordis, alături de Laura Vicol şi alte…
Fondurile de pensii au cumpărat 40% din emisiunea de obligațiuni în lei a Primăriei București,…
Persoanele fizice sosite în România care au o ședere mai lungă de 183 de zile,…
Reţele Electrice România a lansat pe platforma electronică de achiziţii publice SEAP o licitaţie publică…
Anul 2025 marchează 30 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București (BVB). Instituția Bursei…
This website uses cookies.
Read More