Deficitul bugetar și inflația: nu poți fenta credibilitatea! (opinie Florin Cîţu)

Există momente în economie când modelele și teoriile se ciocnesc cu realitatea bugetului public, iar rezultatul se vede direct la raft și în dobânzile pe care le plătește statul. În dezbaterea despre inflație, rămâne adesea în umbră o cauză internă majoră: deficitul bugetar persistent și sistematic subestimat.

1. Politica fiscală nu este decor, ci motorul nivelului prețurilor

John Cochrane și alți promotori ai „Fiscal Theory of the Price Level” (FTPL) au demonstrat că, dacă un guvern insistă să mențină deficite an de an fără un plan credibil de consolidare, nivelul prețurilor din economie va ajusta datoria reală… pe seama tuturor. Inflația, în această perspectivă, nu mai e doar „fenomen monetar”, ci un răspuns la lipsa de disciplină fiscală. Pe scurt: dacă promiți viitoare surplusuri și nu livrezi, prețurile cresc și, cu ele, scade povara reală a datoriei. Nici măcar cea mai ambițioasă bancă centrală nu poate stinge focul inflației, atâta timp cât finanțele publice toarnă combustibil pe foc (acţionează prociclic).

2. Lecția lui Friedman rămâne, dar contextul s-a schimbat

Milton Friedman a spus-o clar: inflația e un fenomen monetar. Dar chiar el a avertizat că, în afara perioadelor de război, expansiunea masei monetare nu vine din nimic, ci aproape întotdeauna din deficite bugetare susținute. Episoadele de hiperinflație din America Latină și crizele din sudul Europei au arătat că politicile monetare puternice nu pot face față dacă statul se încăpățânează să cheltuiască peste măsură. Pe scurt, orice program anti-inflaționist începe, obligatoriu, cu disciplina fiscală.

3. Fără credibilitate și coerență, piața nu te crede

Deirdre McCloskey a explicat că economia este, la fel de mult, artă a persuasiunii, nu doar știință a cifrelor. Dacă statul transmite semnale confuze – sau caută vinovați în altă parte pentru inflație – nu va obține altceva decât erodarea încrederii și primă de risc mai mare la finanțare. Credibilitatea fiscală se construiește prin asumarea directă a deciziilor dificile, nu prin retorică defensivă sau aruncarea responsabilității pe factori externi.

4. Surprizele fiscale se văd în prețuri și dobânzi

Studiile narative ale lui Christina și David Romer arată că episoadele în care deficitul public a depășit așteptările au fost urmate, aproape fără excepție, de valuri inflaționiste și creșteri de dobândă. Piețele reacționează rapid la orice „derapaj fiscal”, iar așteptările inflaționiste se ajustează instantaneu. Nu există „free lunch” fiscal: orice deficit suplimentar care nu este ancorat de un plan credibil de consolidare va fi „plătit” de întreaga economie sub forma inflației și a costurilor de finanțare.

Concluzie:

Deficitul bugetar care nu scade nu este o simplă problemă tehnică de contabilitate, ci un test de credibilitate și maturitate pentru orice guvern (deficitul în 2025 este la fel ca cel din 2024 în termeni nominali).

Inflația pe termen lung nu se combate doar cu dobânzi și intervenții ale băncii centrale, ci cu politici fiscale transparente, asumate și coerente! Atât piețele, cât și publicul vor taxa orice încercare de a fenta realitatea matematică a bugetului.
Iar această lecție, deși aparent simplă, rămâne ignorată de prea mulți decidenți — cu prețul inflației suportat de noi toți.