Justitie

DIICOT: Grup infracțional care administra pagini de internet cu servicii de contractare asasinate la comandă – video

Mai mulți români sunt implicați într-un grup care administrează site-uri pe care erau postate oferte pentru servicii de contractare asasinate la comandă. Polițiștii și procurorii au făcut percheziții în Gorj și Hunedoara, iar 9 persoane au fost duse la Poliție pentru audieri, potrivit DIICOT.

Astfel, la data de 06.04.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au coordonat efectuarea de către D.C.C.O. – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, S.C.C.O. Gorj și S.C.C.O. Hunedoara a 7 percheziții domiciliare efectuate pe raza județelor Gorj și Hunedoara. Activitățile au fost desfășurate în baza unei cereri de comisie rogatorie transmisă de către autoritățile din Statele Unite ale Americii, într-o cauză care privește cercetarea mai multor cetățeni români sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la infracțiunea de omor și spălarea banilor.

În fapt, autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii vizează activitatea unui grup infracțional organizat care a administrat pagini de internet pe care erau postate oferte pentru servicii de contractare asasinate la comandă. Aceste site-uri erau accesibile numai prin intermediul unei rețele care folosește programe informatice care maschează traficul prin internet al utilizatorilor, prin criptarea și direcționarea traficului prin relee intermediare. Site-urile păreau să accepte plata serviciilor exclusiv în monedă electronică.

Autoritățile din Statele Unite ale Americii au stabilit că acest grup este format din cinci sau mai multe persoane aflate pe teritoriul României, care a acționat în mod coordonat pentru administrarea site-urilor respective și în vederea spălării sumelor de bani obținute în urma comiterii infracțiunilor de instigare la omor.

Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este de aproximativ 500.000 de euro.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate calculatoare, telefoane, înscrisuri care prezintă interes pentru cauză și a fost indisponibilizată suma de 30.000 de lei.

Persoanele față de care au fost emise mandate de aducere (5 suspecți și 4 martori) au fost conduse la sediul unităților de poliție pe raza cărora au fost efectuate perchezițiile domiciliare, în vederea audierii și continuării cercetărilor.
Activitățile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.C.C.O. – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, S.C.C.O. Gorj, S.C.C.O. Hunedoara și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova și Grupării Mobile de Jandarmi Alba.

La activitățile desfășurate au asistat și reprezentanți ai Homeland Security Investigations – United States of America și ai Ambasadei Statele Unite ale Americii la București – DIPLOMATIC SECURITY SERVICE.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Articole recente

Forţele armate germane se pregătesc să dezvolte drone de luptă cu rază lungă de acţiune

Forţele armate germane se pregătesc să dezvolte drone de luptă cu rază lungă de acţiune,…

5 minute ago

Gaza: Israelul afirmă că duminică a fost distribuit ajutorul umanitar transportat de 120 de camioane

Cogat, organism al Ministerului Apărării israelian, a anunţat luni că duminică ONU şi alte organizaţii…

17 minute ago

Ministerul Finanțelor impune eficientizarea activității instituționale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică și analize lunare

Ministrul Finanţelor impune eficientizarea activităţii instituţionale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică şi analize…

o oră ago

Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoţia, situaţia din Gaza şi relaţiile comerciale pe agendă

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la staţiunea…

2 ore ago

Comerţ: Acordul UE-SUA aduce o stabilitate temporară, dar rămâne dezechilibrat, atenţionează Parisul

Acordul comercial încheiat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede tarife vamale de 15%…

2 ore ago

Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Producătorul olandez de bere Heineken a salutat luni acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More