Energie

Directorul Black Sea Oil&Gas este îngrijorat de noile taxe din energie introduse de autorităţile române

Compania Black Sea Oil&Gas a primit vineri autorizarea Ministerului Energiei pentru efectuarea lucrărilor offshore necesare pentru începerea producţiei de gaze naturale din perimetrul XV Midia, dar a avertizat că noile taxe ar putea afecta dezvoltarea acestui proiect, transmite Reuters, potrivit Agepres.

În anul 2008, Black Sea Oil&Gas, companie controlată de fondul Carlyle Group LP, a descoperit două zăcăminte care ar conţine aproximativ 10 miliarde metri cubi de gaze naturale într-o zonă amplasată la 120 de kilometri în largul Mării Negre. Compania spera să demareze producţia în 2020, devenind astfel prima firmă care va extrage vastele resurse offshore ale României.

În luna decembrie a anului trecut însă, Guvernul de la Bucureşti a introdus mai multe taxe printr-o ordonanţă de urgenţă, fără un studiu de impact sau o dezbatere publică, printre care şi o taxă de 2% pe cifra de afaceri a firmelor din energie şi o plafonare a preţului gazelor naturale. Aceste taxe au venit după o lege privind forajele offshore care stipulează că firmele româneşti trebuie să vândă cel puţin jumătate din producţia lor anuală de gaze naturale în România.

“Impactul acestor modificări legislative asupra planurilor noastre de investiţii este foarte negativ. Capacitatea noastră de obţine o decizie finală de investiţii este afectată în mod negativ” a declarat directorul general de la Black Sea Oil&Gas, Mark Beacom.

Spre deosebire de alte ţări din regiune, România depinde foarte puţin de importurile de energie în condiţiile în care importă din Rusia mai puţin de 10% din necesarul său de gaze naturale iar restul este produs local, în principal de producătorul de stat Romgaz şi grupul OMV Petrom, controlat de grupul austriac OMV.

“Plafonarea preţului la gaze înlătură încrederea investitorului că fiind un producător românesc nu îi va provoca dezavantaje economice în raport cu investiţiile în alte ţări” a spus Mark Beacom. În plus, restricţionarea vânzărilor de gaze provoacă dificultăţi companiei în a finanţa proiectul offshore, a adăugat directorul Black Sea Oil & Gas.

După ce a fost aprobată legea privind zăcămintele offshore, în luna octombrie a anului trecut, compania OMV Petrom a anunţat şi ea că amână luarea unei decizii de investiţii la perimetrul Neptun, un proiect derulat în comun cu gigantul american ExxonMobil.

În luna februarie a anului trecut, Sorin Gal, directorul general al Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM), anunţa că rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producţia totală a ţării să se dubleze timp de 20 de ani. El a arătat că ExxonMobil şi OMV Petrom au investit până acum în perimetrul Neptun circa 2 miliarde de dolari, Lukoil – peste 500 de milioane de dolari în perimetrul Trident, iar Black Sea Oil and Gas – 200 de milioane de dolari în perimetrele Midia şi Pelican. 

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

12 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

12 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

12 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

12 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More