Update articol:

Directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului a demisionat din funcţie

Directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), Eusebiu Durbacă, a demisionat din funcţie, Consiliul de Administraţie al societăţii luând act, miercuri, de hotărârea acestuia, se arată într-un comunicat de presă. Fostul director general şi-a motivat decizia menţionând că are probleme de sănătate, el fiind supus unei intervenţii chirurgicale urmată de complicaţii care au impus internarea sa în spital.

El a negat astfel “speculaţiile” potrivit cărora depunerea mandatului ar avea legătură cu percheziţiile efectuate de procurorii DIICOT Hunedoara la CEVJ, la începutul lunii iulie.

Astfel, Complexul Energetic Valea Jiului a anunțat că astăzi, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație, domnul Eusebiu DURBACA, directorul general al Societății, și-a depus mandatul, începând cu data de 31.07.2024.

“Am luat această decizie după o perioadă de reflecție atentă și analiză a direcției mele profesionale și a priorităților personale. În ciuda speculațiilor care țin să asocieze lipsa vizibilității mele ca fiind generată de ultimele evenimente din cadrul CEVJ, vă asigur că motivul retragerii mele este datorat problemelor de sănătate cu care mă confrunt și din cauza cărora am fost supus, pe 7 iulie a.c., unei intervenții chirurgicale de bypass femuro-tibial, complicații post-operatorii făcând necesară internarea mea. Restabilirea sănătății mele a devenit prioritatea numărul unu, urmând ca, ulterior, să mă concentrez pe clarificarea aspectelor legate de activitatea profesională. Am convingerea că echipa managerială a Complexului Energetic Valea Jiului va lua cele mai bune decizii pentru viitorul Societății” a declarat Eusebiu DURBACA.

Consiliul de Administrație al CEVJ l-a desemnat pe domnul Adrian DRĂGHINA, director al Sucursalei Electrocentrale Paroșeni, pentru a asigura provizoratul conducerii executive, până la organizarea unei noi selecții pentru ocuparea funcției de Director general. În cadrul ședinței de mâine a Consiliului de Administrație se va demara procedura de selecție conform criteriilor de guvernanță corporativă

„Am acceptat responsabilitatea preluării interimatului conducerii executive cu convingerea că perioada următoare este foarte importantă pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurarea activității într-un climat de încredere și profesionalism, în condiții de caniculă acerbă în care echilibrarea SEN se face cu ajutorul cărbunelui. Intenția mea este de a aduce schimbări pozitive atât în ceea ce privesc aspectele legate de producție, cât și cele legate de relația cu actualii și viitorii colegi. Vreau să vă asigur că viitoarele angajări vor fi făcute cu obiectivitate și accent pe competență și profesionalism. Pentru mine, nu este doar o provocare ci un obiectiv ca împreună să arătăm că suntem oameni implicați și dedicați meseriei noastre”, a declarat domnul Drăghina, după numirea sa ca director general provizoriu al Complexului Energetic Valea Jiului.

Pe 3 iulie, la sediile Complexului Energetic Valea Jiului din Petroşani şi ale unor sucursale din cadrul acestuia din Valea Jiului au fost efectuate percheziţii în baza unui mandat emis de DIICOT Hunedoara privind suspiciunea unor posibile fapte penale. Ulterior, pe 19 iulie, directorul Minei Livezeni, Ioan Nemeş, a fost reţinut de DIICOT.  CEVJ este format din Sucursala Electrocentrale Paroşeni, exploatările miniere Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni, la care se adaugă Sucursala Prestserv Petroşani – fosta staţie de salvare minieră.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025