Update articol:

Directorul general CNAIR și conducerea DRDP, în ședință cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a convocat o ședință, la sediul ministerului, la care au participat directorul general CNAIR, Narcis Neaga și conducerea Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP).

Printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii  au fost: starea actuală a infrastructurii, măsurile întreprinse până în prezent pentru creșterea siguranței în trafic, problemele întâmpinate în relația cu constructorii.

”Nu pot să fiu de acord ca ministerul să dea socoteală pentru ceea ce dumneavoastră nu faceți.  Cred că dumneavoastră, în calitatea de directori DRDP, trebuie să vă mobilizați mai bine și să rezolvați problemele care apar. Trebuie ca programul de birou să îl reduceți la minim și să fiți prezenți pe șantiere. I-am cerul domnului director general să găsească o modalitatea în care să vă evalueze performanțele cât mai des, iar cei care nu fac față să lase locul pentru cei competenți. Astfel, aștept să văd la dumneavoastră o execuție bugetară de 50% până la sfârșitul lunii iunie și 100%, la finalul anului. Singura dumneavoastră susținere pentru funcția pe care o ocupați este calitatea muncii prestate. Acum suntem în momentul în care nimeni din această țară nu mai are răbdare. Toți românii vor să vadă că banii lor se duc și în drumuri și autostrăzi de calitate. Cu toții ne dorim să circulăm prin țară mult mai repede.  Iar anul acesta, avem banii necesari pentru investiții în infrastructură. Mai avem de așteptat doar aprobarea bugetului. Dacă aveți probleme cu constructorii trebuie să ni le spuneți. Este bine să ne precizați și soluția și fiți siguri că dacă este una rapidă și conform legii, o vom aplica. Trebuie să înțelegeți că dacă nu vă faceți treaba, veți răspunde” a precizat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie