Burse/Investitii

DN AGRAR raportează o creștere de 27% a cifrei de afaceri, la 51 milioane lei, și de 78% a profitului net, la 14 milioane lei

DN AGRAR Group (BVB: DN), cea mai mare fermă integrată zootehnică din România, lider în producția de lapte de vacă, a încheiat primul trimestru al anului 2025 cu o cifră de afaceri de 51 milioane lei, un avans de aproximativ 27% față de aceeași perioadă a anului trecut. Această evoluție a fost determinată de o majorare atât a volumului de lapte livrat, cât și a prețului de vânzare al laptelui. Profitul net a ajuns la 14 milioane lei, un avans de 78%, cu o marjă a profitului net solidă, de 28%, susținută de eficiența operațională și de condițiile favorabile de piață, potrivit unui comunicat.

Jan Gijsbertus de Boer, Președinte al Consiliului de Administrație, CEO DN AGRAR Group: „DN AGRAR și-a continuat traiectoria ascendentă în 2025, înregistrând cea mai bună performanță trimestrială din istoria companiei, într-un context economic provocator. Abordarea noastră privind gestionarea performanței financiare se bazează pe trei piloni: investiții strategice, eficiență operațională și adaptabilitate la piață. Din perspectivă operațională, punerea în funcțiune a fermei Straja în luna martie a marcat un moment-cheie și un pas important în realizarea obiectivelor noastre pe termen lung. Cu o extindere planificată până la 1.800 de animale până la sfârșitul anului, ferma Straja stabilește un nou standard în ceea ce privește dimensiunea, eficiența și sustenabilitatea operațiunilor noastre. Din punct de vedere financiar, creșterea producției de lapte, prețurile de vânzare mai mari și optimizarea costurilor au contribuit semnificativ la rezultatele solide,  EBITDA înregistrând o creștere de 44%. În linie cu strategia noastră de sustenabilitate, am realizat investiții de 20 milioane de lei în primul trimestru și am aprobat noi proiecte, inclusiv construcția celei de-a doua fabrici de compost la ferma Lacto Agrar și instalarea de panouri solare pe acoperișurile fermelor Apold, Lacto Agrar și Cut. Aceste proiecte vor crește eficiența energetică și vor susține angajamentul nostru pe termen lung față de agricultura circulară.”

Rezultate financiare aferente T1 2025:

  • Veniturile din exploatare au ajuns la 73 milioane lei, un avans de 22%.
  • Veniturile din producția vândută au fost de 51 milioane lei, în creștere cu 27%.
  • Veniturile din subvenții de exploatare au urcat la 7 milioane lei, în creștere cu 18%, în principal datorită începerii activității la noua fermă DN AGRAR Straja.
  • Cheltuielile de exploatare au ajuns la 54 milioane lei, o creștere de 12%.
  • Rezultatul operațional a înregistrat o creștere semnificativă, de 64%, în primul trimestru al anului 2025, la 19 milioane de lei.
  • Activele totale au ajuns la 380 milioane lei, în creștere cu peste 5% față de finalul anului 2024.
  • Datoriile totale înregistrate sunt de 199 milioane lei, în creștere cu 2% față de finalul anului 2024.
  • Datoriile pe termen lung au fost de 116 milioane lei, în creștere cu 5%, față de finalul anului anterior, evoluție determinată în principal de tragerile din creditul contractat de la Exim Bank pentru proiectul fermei Straja și de noile contracte de leasing pentru echipamente agricole.

Din punct de vedere operațional, DN AGRAR a livrat aproximativ 17 milioane de litri de lapte, un avans de aproximativ 7% a cantității de lapte livrată. Această performanță a fost susținută de creșterea efectivelor de animale care la finalul lunii martie au depășit 16.000 de capete, un avans de 11% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În activitatea agricolă, începând cu campania 2024-2025, DN AGRAR a extins aplicarea tehnologiei minimum-till și la culturile de primăvară (porumb, triticale, lucernă, grâu, orz), iar cea mai mare parte din producția obținută este folosită intern pentru hrana animalelor.

În 2025, DN AGRAR estimează o creștere de 20% a cifrei de afaceri, susținută de o producție mai mare de lapte, de aproape 70 de milioane de litri, precum și de venituri noi generate din activitatea de compostare.

Articole recente

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

16 minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

23 de minute ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

24 de minute ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

45 de minute ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

51 de minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

53 de minute ago

This website uses cookies.

Read More