Justitie

DNA: Fostul deputat Mircea Drăghici, trimis în judecată cu acord de recunoaştere a vinovăţiei

Procurorii DNA au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Mircea Drăghici, fost trezorier al PSD şi fost deputat social-democrat, cercetat în stare de detenţie, pentru utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare, ambele infracţiuni în formă continuată.

Potrivit acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând Partidului Social Democrat, ar fi utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea şi/sau cazarea în destinaţii turistice exotice a sa şi a altor persoane, informează Direcţia Naţională Anticorupţie într-un comunicat.

Din suma menţionată, 231.040 lei ar fi reprezentat o parte din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă.

“Pe parcursul urmăririi penale s-au depus, într-un cont deschis de ANABI pe numele inculpatului, sumele reprezentate de paguba cauzată şi cheltuielile judiciare efectuate în etapa urmăririi penale, fiind dispuse măsuri asiguratorii pe acele sume de către procurorii DNA”, arată sursa citată.

În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv şase ani de închisoare cu executare şi interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe o perioadă de trei ani după executarea acesteia, a mai multor drepturi – de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (trezorier partid politic) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, precizează DNA.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii luate în cauză.

Drăghici a mai fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni similare, fiind condamnat la o pedeapsă de cinci ani închisoare cu executare.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

6 minute ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

8 minute ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

o oră ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

o oră ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

o oră ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More