Justitie

DNA și investigatori americani fac percheziții într-un dosar de corupție în legătură cu funcționari din cadrul unei organizații internaționale – actualizare

Actualizare:

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează, sâmbătă, că în dosarul derulat în colaborare cu investigatori din SUA, de la Departamentul Apărării – Serviciul de Investigații Penale al Apărării (DCIS) și Serviciul Naval de Investigații Penale (NCIS), s-a dispus urmărirea penală pentru infracțiunea de dare de mită în cazul firmei SC Global Defense Logistics SRL, precum și a doi reprezentanți ai acesteia, dintre care unul este cetățean grec.

…………..

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în colaborare cu procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii – Serviciul de Investigații Penale al Apărării (D.C.I.S.) și Serviciul Naval de Investigații Penale (N.C.I.S.), efectuează cercetări într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție asupra unor funcționari din cadrul unei organizații internaționale.

În cursul zilei de 21 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județului Constanța, dintre care una este sediul unei societăți comerciale, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii anticorupție beneficiază de sprijinul ofițerilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale.

 

 

View Comments

  • bravo, ce știre, nu se înțelege nimic, numai pe langa ați relatat, ceva concret nu se poate? nume prenume, ce au făcut?

    • DNA: Firma Global Defense Logistics și doi reprezentanți ai acesteia, urmăriți penal pentru dare de mită - este actualizare la articol!

  • buna seara,acțiunile întreprinse de către DNA lasă roade ,se vor pune cătușele GATA ,FINISH ,nu se mai poate s-scapar totul de sub control.

  • Vi e vremea cînd DNA nu v mai face față la cite cazuri de investiții va avea ,clasa politică actuală re plina de corupți cu dosare pe rol și cele cu suspendare,care vor trebui reluate de la zero și care nu corespund realității.?

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

6 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

6 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

7 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

7 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More