Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia că în spaţiul online circulă clipuri şi materiale care susţin în mod fals că România ar pregăti găzduirea a milioane de cetăţeni israelieni, inclusiv prin alocarea a 3 milioane de apartamente.
“Atenţie la campaniile de dezinformare propagate pe reţelele de socializare! În spaţiul online circulă clipuri şi materiale care susţin în mod fals că România ar pregăti găzduirea a milioane de cetăţeni israelieni, inclusiv prin alocarea a 3 milioane de apartamente. Aceste informaţii sunt complet neadevărate şi reprezintă o tentativă deliberată de manipulare, cu scopul de a crea tensiuni sociale, de a induce frică şi de a alimenta discursuri antisemite şi naţionaliste”, precizează DNSC.
Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat demersuri legale pentru contracararea acestor conţinuturi, inclusiv notificarea platformelor digitale care le găzduiesc.
În aceste condiţii, DNSC revine cu recomandările referitoare la verificarea informaţiilor din surse oficiale şi credibile şi la nedistribuirea materialelor alarmiste sau neverificate.
“Protejarea spaţiului informaţional este o responsabilitate comună”, subliniază Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică.