Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOdai Shhab - co-fondator Food Hub Consulting
În perioada 4 – 6 noiembrie va avea loc FoodService & Hospitality Expo, unul dintre cele mai promițătoare târguri de profil din sud-estul Europei. Evenimentul va fi găzduit anul acesta de Hala Laminor, urmând ca expozanților români și internaționali să le fie alocați nu mai puțin de 15.000 de metri pătrați. Este un eveniment așteptat de vizitatori în căutarea de soluții pentru industriile în care activează, o oportunitate de interacțiune pentru antreprenori și profesioniști, dar și prilej de participare la concursuri inedite, unele în premieră în țara noastră, potrivit unui comunicat de presă.
În comunicat se mai arată următoarele: ”Vor fi trei zile pline de discuții intense, prezentări, analize pe tendințe emergente și inovații, ocazii de a ghida vizitatorii și expozanții în jurul valorilor precum deschidere, transparență, încredere și colaborare, direcții esențiale pentru un viitor durabil. FoodService & Hospitality Expo va fi totodată o ocazie pentru expozanți să-și prezinte portofoliul de produse, așadar se vor întrece în a pregăti degustări de preparate gourmet și băuturi care să impresioneze.
Vizitatori și expozanți cu tradiție în ospitalitate vor contribui la construirea unei imagini cât mai cuprinzătoare a felului în care se prezintă Horeca astăzi, modelând cu ajutorul tendințelor oportunități de a prospera într-un mediu de afaceri competitiv.
Vizitatorii expoziției se pot aștepta să descopere o gamă extinsă de produse, servicii și prezentări care acoperă toate categoriile de interes pentru derularea unei afaceri de succes:
Referindu-se la târg, Silvia Ion, organizator și managing partner Horeca Insight, și-a exprimat entuziasmul: „FoodService & Hospitality Expo reprezintă cu siguranță punctul culminant al lunilor de efort investit cu consecvență în a pune în valoare potențialul ospitalității românești la cel mai important eveniment al industriei. Fie că ești manager sau antreprenor, garantăm că vei găsi soluții pentru afacerea ta, de la software dedicat Horeca până la cele mai bune ingrediente și soluții de ambalare. Profit de ocazie să reînnoiesc invitația pentru vizitatori să identifice acele atelierele și workshop-urile cu care rezonează, eu abia aștept Concursul de deserturi sau premiera Kitchen Battles care își va marca debutul la Expo din acest an. Desigur, reamintesc și de ocaziile nenumărate în care expozanții vor dori să vă încânte cu produse premium de care sunt mândri sau să vă invite să degustați o băutură deosebită.”
În cadrul Expo s-au confirmat deja nu mai puțin de 20 de demonstrații culinare și workshop-uri precum: „Fiscalitatea noastră de zi cu zi”, „Cum poate beneficia HORECA de pe urma marketingului online susținut de IA” și „Economia circulară aplicată în gastronomie”. În plus, vom fi martorii finalei Unichef Cup 2023, un proiect educațional susținut de Unilever Food Solutions România.
Dessert Journey este un concurs în care cofetari și patiseri pot experimenta expunerea la o competiție riguroasă, concurenții înscriși au răspuns provocării de a crea deserturi care să sugereze o călătorie dulce, îmbinând elemente retro și moderne.
Reflectând asupra importanței internaționale a târgului expozițional, Odai Shhab – co-fondator Food Hub Consulting și partener al evenimentului, și-a exprimat recunoștința pentru participarea la organizarea unei expoziții de o asemenea anvergură și relevanță. El a subliniat rolul expoziției în promovarea afacerilor locale din mediul economic tot mai atractiv al Europei de sud-est, mai ales că și-au anunțat participarea expozanți din Bulgaria, Grecia, Turcia și Ungaria; recunoscând practic nevoia de promovare a unor sectoare care contribuie semnificativ la economia regiunii.
Horeca Insight este cea mai relevantă platformă de informare și comunicare, cât și organizator de evenimente B2B dedicate industriei Horeca. Misiunea asumată este identificarea tendințelor și crearea spațiului adecvat în care operatorii industriei pot interacționa și întreține dialoguri constructive. Odai Shhab este co-fondatorul Food Hub Consulting – prima agenție locală dedicată delivery marketing, supply chain și servicii auxiliare HoReCa. Misiunea Foodhub Consulting este să identifice tendințele și să ofere sprijin sectorului Ospitalității ca membru de încredere al mediului de afaceri european.”
Libra Internet Bank, recunoscută ca una dintre cele mai active bănci în finanțarea dezvoltatorilor imobiliari…
Raiffeisen Bank România încheie prima jumătate a anului cu rezultate care confirmă menținerea strategiei de…
Firma de investiții Mozaik Investments anunță achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College, una…
Autor: Corneliu Pivariu - General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…
Viktor Orban s-a aflat sâmbăta la Băile Tușnad, ca principal invitat al celei de-a 34-a…
Echipa Future Energy Leaders România, platforma de tineret al Comitetul Național Român al Consiliului Mondial…
This website uses cookies.
Read More