Dobânda pe termen lung pentru România a crescut semnificativ în septembrie 2023, până la valoarea medie de 7,48%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Astfel, țara noastră a ajuns să aibă cele mai ridicate costuri de împrumut dintre statele membre, avertisment important pentru percepția externă și finanțele publice. Iar asta după un salt brusc la cea mai mare valoare din ultimele zece luni.
La nivel regional, în două țări cu regim valutar simiar, costul împrumuturilor 10Y s-a mărit mult mai puțin decât la noi, respectiv Polonia (de la 5,59% la 5,68%) și Cehia (de la 4,26% la 4,49%). Surprinzător, acest indicator a scăzut în Ungaria (de la 7,40% la 7,08%) până la cea mai redusă valoare din ultimele 12 luni și vecinii de la vest ne-au predat prima poziție în topul dobânzilor. Aflată în tentativă amânată de adoptare a monedei unice, de care este legată prin curs fix, Bulgaria a staționat pentru a șasea lună consecutiv la 4,03%.
Dobânzile cele mai scăzute au fost consemnate de Germania (2,55%), urmată de Danemarca (2,83%) și Suedia (2,87%), aflate în afara Zonei Euro. Țările de Jos (3,04%) și Irlanda (3,09%) au trecut în septembrie pragul de trei procente, depășit mai clar de Luxemburg (3,16%) și Franța (3,22%). Lituania este un caz special, valoarea de 2,88% fiind stabilită administrativ în ultimele 11 luni, după 0,16% anterior.
De reținut, la nivel european, traversarea din nou a pragului de 4% pentru Grecia (4,07%, după 3,88% anterior), care a reintrat în top 7 cele mai mari dobânzi. Prag în apropierea căruia se află Cipru (3,99% și cea mai nouă membră a Eurozonei, Croația (3,95%), poziționată de puțin peste Malta (3,93%), Slovacia (3,91%) și Letonia (3,88%).
Așadar, România a ajuns pe prima poziție în topul celor mai scumpe împrumuturi ce pot fi luate de un stat UE, iar distanța față de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar s-a majorat. Nivelul dobânzilor rămâne problematic, chiar dacă datoria publică a rămas la finele primului semestru al anului sub pragul de 50% din PIB.
Costul de împrumut al României în septembrie 2023 a ajuns cu aproximativ 6% mai mare față de Ungaria, de unde era cu 15% mai mic în luna precedentă. Ecartul a crescut semnificativ față de Polonia (economia cea mai apropiată ca nivel de dezvoltare și structură de cea românească, de la 13% în august, până la 32%) și a ajuns la 67% în raport cu Cehia (de la 49% anterior).
De reținut, datele din 18 octombrie 2023 plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la 7,26% (tradingeconomics.com), sub media lunii septembrie și pe un trend staționar. La finele acestui trimestru se așteaptă o valoare de 7,32% iar, la orizontul următoarelor 12 luni, modelul utilizat arată un nivel de 7,73%.
Autor: Dan Pălăngean