de Dan Pălăngean
Dobânda medie pe termen lung pentru România a scăzut în octombrie 2025 până la 6,82% de la 7,07% anterior, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Țara noastră a trecut pe a doua poziție la costurile de împrumut între statele membre după ce a consemnat cea mai mică valoare din ultimele șapte luni, în timp ce Ungaria a urcat de la 6,79% până la 6,97%.

La nivel regional, în celelalte două țări cu regim valutar similar, costul împrumuturilor 10Y a scăzut ușor în Polonia (de la 5,41% la 5,28%) dar a urcat în Cehia (de la 4,46% la 4,61%, a opta lună consecutivă de creștere). Aflată foarte aproape de trecere la moneda unică, față de care a fost stabilit cursul de schimb al leva la 1,95583 pentru un euro, Bulgaria a păstrat în ultimele 20 luni valoarea de 3,93%.
Dobânzile cele mai mici au fost consemnate de Danemarca (2,37%, în creștere ușoară față de luna precedentă, când s-a situat la 2,32%), Suedia și Germania (ambele cu 2,66%, dar prima în creștere iar a doua în scădere față de octombrie). Două dintre cele mai bune trei performanțe s-au consemnat în afara Zonei Euro, ceea ce ar trebui să dea de gândit.
Țările de Jos (2,83%), Cipru (2,87%), Irlanda (2,90%), Croația (2,94%), Luxemburg (2,95%) și Austria (2,97%) s-au situat sub pragul de 3%, depășit ușor de Portugalia (3,03%), Finlanda (3,04%) și Slovenia (3,11%). Lituania este un caz special, valoarea de 2,88% fiind stabilită administrativ încă din octombrie 2022, după 0,16% anterior.
De reținut, la nivel european, dobânda pe termen lung a crescut ușor pentru Italia (ajunsă la 3,46%) și s-a păstrat în cazul Franței (3,44%). Grecia, ieșită încă din 2024 din zona celor mai mari dobânzi, a menținut și ea un nivel de 3,30%, după minimul de 3,05% consemnat la finele anului trecut.

Costul de împrumut al României în noiembrie 2025 a fost cu circa 2% sub cel al Ungariei, după ce fusese cu 4% mai mare în luna anterioară. Ecartul a fost aproximativ 29% față de Polonia (economia cea mai apropiată ca nivel de dezvoltare și structură de cea românească) și de 48% în raport cu Cehia (mai puțin cu 10 procente decât în octombrie).
Una peste alta, valoarea consemnată pentru costul de împrumut pe termen lung s-a încadrat în tendința regională iar România a coborât sub Ungaria, reușind în tentativa de revenire la un nivel mai redus. Distanțele de recuperat față de celelalte țări central-europene cu regim valutar similar s-au mai atenuat, deși datele oficiale cele mai recente plasau datoria publică la 59,7% din PIB.
Datele din 17 decembrie 2025 plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la 6,95%, pe un trend destul de stabilizare sub pragul de 7% (un vârf de 7,75% a fost atins în 11 septembrie 2025). Deocamdată, nivelul este cu 0,51 puncte procentuale sub cel din urmă cu 12 luni și se așteaptă o scădere ușoară până la finalul anului.