“Următorul lucru care se va întâmpla este că ei (judecătorii Curţii Supreme) vor lua o decizie în favoarea Chinei şi a altor ţări”, a afirmat preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.
“Curtea supremă (voi folosi litere mici pentru un moment, din pură lipsă de respect!) a Statelor Unite mi-a dat accidental şi fără să vrea mie, preşedintelui Statelor Unite, mult mai multă putere şi forţă decât aveam înainte de decizia lor ridicolă, stupidă şi foarte controversată la nivel internaţional”, a afirmat el, denunţând hotărârea care a anulat o mare parte din taxele sale vamale.
“Curtea supremă va găsi o modalitate de a trage concluzia greşită, una care va face din nou China şi alte naţiuni fericite şi bogate”, a adăugat el.
În pofida deciziei Curţii Supreme, “îmi pot folosi puterile pentru a face lucruri absolut ‘teribile’ ţărilor străine, în special celor care ne-au exploatat timp de multe decenii”, a susţinut Donald Trump.
Miliardarul în vârstă de 79 de ani a numit vineri decizia Curţii Supreme “ridicolă”, “defectuoasă” şi “teribilă”.
“Curtea noastră supremă incompetentă a făcut o treabă excelentă pentru persoanele greşite şi, pentru asta, ar trebui să-i fie ruşine”, a reafirmat el luni, fără a-i critica însă pe cei trei judecători conservatori minoritari, “Cei Trei Mari”, care nu i-au invalidat tarifele vamale.
“Lăsaţi curtea noastră supremă să ia decizii proaste şi dăunătoare viitorului Naţiunii noastre; eu am o treabă de făcut”, a concluzionat el.
Sâmbătă, a doua zi după decizia Curţii Supreme, Donald Trump a anunţat că va creşte noile sale taxe vamale de la 10% la 15%, măsură “cu efect imediat”.
Imediat după ce Curtea a luat cu o majoritate de şase din cei nouă judecători decizia respectivă, Trump a semnat un ordin executiv care stabilea la 10% nivelul taxelor vamale pentru întreg comerţul internaţional al SUA.
El a precizat sâmbătă că a ridicat procentajul după o “analiză aprofundată” şi că nivelul de 15% este complet legal conform prerogativelor prezidenţiale.